Folosim cookie-uri | We use cookies
×
Teatrul Regina Maria

Spectacole

de Laurențiu Budău

Text câștigător la Concursul de Creație Dramatică - ediția 2020

„Să presupunem, ipotetic, că aţi câştigat la loterie o sumă imensă şi, după toate scăzămintele, aţi rămâne fix cu un milion de euro curat, de care nu se mai poate atinge altcineva nimeni în afară de voi... Ce aţi face cu el?” Într-un bar falimentar dintr-o gară oarecare, trei personaje răspund pe rând la această întrebare. Case, vacanțe, haine, acte de caritate, afaceri, familie... ipotetic toți ne gândim la ce am putea face cu atâția bani, dar suntem oare dispuși să ne asumăm real responsabilitatea de-ai avea? De cele mai multe ori marile noastre dorințe sunt perfecte doar atât timp cât rămân la nivel de ipoteză, deoarece realizarea lor implică mult prea mult disconfort.

Într-o îmbinare subtilă de comic cu absurd, textul ridică o provocare la care cu siguranță ne-am gândit ipotetic toți oamenii de pe planeta aceasta măcar o dată. Răspunsurile pe care le vom găsi, în mod surprinzător, sunt la fel de familiare, deoarece, de cele mai multe ori, obișnuința e mai puternică decât dorința. 

Regie colectivă
Scenografia: Oana Cernea

Data premierei: 25 martie 2021 - online

spectacol-recital din lirica lui Octavian Goga susținut de actorul Eugen Țugulea

„Acest spectacol este o datorie a mea față de poezia transilvăneană. Deși sunt de zeci de ani aici și m-am înrădăcinat în acest loc, am recitat poezii scrise de autori din toate provinciile istorice ale României, dar niciodată, în public cel puțin, poezii scrise de vreun poet transilvănean. 

Am extras din opera lui Octavian Goga ceea ce am înțeles și mi-a plăcut din punct de vedere estetic, dar în primul rând emoțional, pentru că într-un recital de douăzeci de poezii nu poate fi cuprinsă totalitatea valorilor și ideilor unui poet important. Astfel, am ales această perspectivă subiectivă, care reprezintă și autorul, dar mă reprezintă și pe mine în felul în care privesc autorul. Nu m-am rezumat la poeziile emblematice ale sale, ce, într-adevăr, îi dau un plus de valoare, pentru că ele sunt doar o parte din dimensiunea conștiinței sale. Sunt de părere că cineva care dorește să exprime un poet nu poate să aleagă numai ceea ce este reprezentativ pentru acesta, pentru că ar însemna că îl interesează numai elementul de vârf, ori nu numai acest aspect reprezintă o personalitate, indiferent care ar fi ea. Ce am eu bun sau mai puțin bun, un cusur al meu, ori o calitatea a mea nu mă reprezintă în totalitate, ci un summum de calități și defecte. La fel privesc și opera unui poet când aleg poeziile pentru recital. Încerc să creez o structură internă, ca un fel de poveste a autorului respectiv, cu început și cu sfârșit”.

 

 Data premierei: 7 mai 2021, ora 19:00, Sala Arcadia (programat inițial în 21 martie - anulat din cauza Scenariului Roșu)

text și regie: Mimi Brănescu

După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Nimic nu e iertat și uitat, totul e consemnat. Dovada că ceea ce spune este cât se poate de adevărat stă într-un jurnal în care a notat cu lux de amănunte fiecare nedrepate îndurată. Dezlănțuie furtuna și spune tot, fără rezerve, fără ascunzișuri: frust și la obiect. Când planul pare a fi întrerupt de un eveniment neprevăzut, fiica ei preia frâiele.

Situațiile create și dialogurile sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie.

„Genul acuzativ”, o tragicomedie încântătoare, în care amestecul de comic și dramatic recreează un episod desprins parcă din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite. O situație care pe cât pare de reală, pe atât este de dramatică.

de Ion Bogdan Martin

Trei necunoscuți se întâlnesc într-un loc anume și așteaptă... așteaptă să înceapă ceva. Între ei se înfiripă un dialog intens, captivant. Tensiunea crește, subiectele curg, șerpuiesc, se înalță, coboară și... suspensie, niciunul nu are o concluzie, un final. Tot ceea ce contează pare a fi... începutul.

Se creează astfel un tăvălug de începuturi, într-un ritm abracadabrant, pe teme diverse, care tratează propriile noastre existențe și exigențe, purtat de un trio de semidocți, care se înscriu într-un concurs de cine știe mai bine despre cum se încep lucrurile, fără să fie nevoie să aibă vreun sfârșit. Totul se recompune într-un tablou absurd, cu note comice, în care se ascund trimiteri la realitatea noastră diurnă.

 

ImProductivii este prima trupă de improvizație a Teatrului Regina Maria. Proiectul a fost inițiat de actorul Alin Stanciu, iar în cadrul acestuia sunt implicați atât actori de la Trupa Iosif Vulcan, cât și de la Trupa Arcadia, care vă vor oferi un show de neuitat și irepetabil de improvizație alternativă. Vestea și mai bună este că voi, spectatorii, faceți parte din spectacol. Pe baza propunerilor de spații, situații, limbi străine, stări, nume de povești etc, ImProductivii vor face ca totul să fie posibil.

Se anunță seri pline de râsete și voie bună!

Textul face parte dintr-o serie de spectacole lectură, acțiune de solidaritate a teatrelor din România cu artiștii din Belarus.

15 teatre din România și un teatru din Republica Moldova se reunesc într-o acțiune de solidariatate fără precedent, alăturându-se programului mondial de lecturi Belarus(sia) Worldwide Reading Project, ce are la bază piesa INSULTAȚI BELARUS(IA) de Andrei Kureicik.

Zilnic, în perioada 7 22 februarie 2021, la inițiativa Ralucăi Rădulescu, traducătoarea în limba română a piesei, într-unul dintre teatrele partenere va avea loc un spectacol-lectură difuzat online sau jucat live, cu public în sală, în semn de solidaritate cu mișcarea teatrală și cu cetăţenii din Belarus, care protestează de șase luni fără încetare, pentru libertate și dreptul de a organiza alegeri corecte și libere.

de Ovidiu Adrian Cioclov

Text câștigător la Concursul de Creație Dramatică - ediția 2020

„Zâmbetul lui Kouros” are ca principale ingrediente nostalgia și umanitatea. În felul în care evoluăm, poate că nu peste mult timp se va obține o hartă genetică completă a fiecăruia dintre noi și, așadar, un posibil dublu al nostru. Întrebarea care se ridică este dacă această dublură va putea prelua și ceea ce ține de intimitate – amintirile, nostalgia, limbajul non-verbal în relație cu iubitul/iubita sau cu copiii etc. Într-o vizită în Grecia am văzut pentru prima dată într-un muzeu statuile Kouros, acestea sunt niște statui antice gigantice, de tineri goi, cu puține expresii ale feței, dar care prin misterul utilității lor par a incapsula povestea unei întregi lumi dispărute. Dar, în cele din urmă, poate că textul vorbește și despre egoism, despre dorința fiecăruia dintre noi de a fi irepetabil. Și asta-i perfect uman, nu-i așa? 

Ovidiu Adrian Cioclov

de Dona Alba

Text câștigător la Concursul de Creație Dramatică - ediția 2020

Copiii sunt direct afectați de acțiunile iresponsabile și impasibile ale adulților. Uneori, vocile lor nici măcar nu sunt auzite. Iar atunci traumele se agravează, abuzurile se intensifică și faptele care le succedă pot fi... fatale.

Dona Alba prezintă trista poveste a unei fetițe din zilele noastre, o poveste care, din păcate, nu este singulară, ci se repetă de prea multe ori fără a fi văzută sau ascultată cu adevărat de cineva. Un subiect tabu pentru societatea românească, asupra căruia trebuie să reflectăm, apoi să luăm atitudine.

de Edith Negulici

Text câștigător la Concursul de Creație Dramatică - ediția 2020

Bohemian Virus Rhapsody: un fel de-a fi sau a nu fi în condiții de criză

Bohemian Virus Rhapsody prezintă modul în care noi reacționăm la ceea ce trăim. E tentant să ne dorim o stare de bine, când ne este greu. Dar psihologia ne spune că sănătos ar fi să simțim tot ce ne este dat să trăim. Nu ne putem anestezia selectiv emoțiile dificile și gândurile negative, fără să ne blocăm și sentimentele sau ideile pozitive. Sănătatea psihică nu înseamnă să nu simți ce-i greu; din contră, înseamnă să fii vulnerabil și să alegi să-ți exprimi curajul – fiind bun, uman și plin de compasiune. Monologul comico-tragic al protagonistei „Quarantine Queen” sugerează singurătatea și, implicit, vulnerabilitatea condiției umane pe timp de criză colectivă, în contextul pandemiei Covid-19. Trăim o existență provizorie cu o durată nedeterminată: nimic din viața noastră sau aproape nimic nu mai este cum a fost. Pandemia ne schimbă obiceiurile și ne forțează să ne adaptăm. De cele mai multe ori, psihicul este cel mai afectat atunci când este supus unor schimbări bruște și facem față cu greu la presiunea nou apărută. Cum compensăm lipsa celor dragi? Cum alungăm stările de anxietate și gândurile negative? Cum ne gestionăm gândurile și emoțiile? Mintea are nevoie să înțeleagă ce se întâmplă și este în căutarea strategiilor de supraviețuire. Piesa Bohemian Virus Rhapsody este o metodă de supraviețuire, pe această ,,canoe de hârtie”, fascinantul univers uman, și, prin extensie, teatrul. Ea oferă o ieșire din zona de confort.

de Thanasis Papathanasiou si Mihalis Reppas

Doi frați revin în casa părintească pentru a-i fi tatălui lor alături pe patul de suferință. Sub presiunea probabilității morții acestuia, ies la suprafață adevăruri și interese care până atunci nu au fost rostite. De aici pornește un tăvălug de situații care scapă de sub control. Relația dintre frați devine și mai tensionată decât era, soțiile acestora își demască fățiș antipatiile, vecina este mult prea implicată în problemele familiei, iar surpriza cea mai mare și declanșatoare devine... infirmiera bulgară pe care au angajat-o să aibă grijă de tatăl lor. Un singur lucru e sigur. Toți urmăresc același țel: moștenirea care să le asigure o viață mai bună, pentru care sunt capabili să ajungă până la... crimă. O comedie neagră contemporană năucitoare, în care umorul capătă nuanțe întunecate, fără a-și pierde nicio secundă din haz.

de Edward Albee, traducerea: Diana Păcurar

Cât de mult îți poți asuma propriile greșeli? Cum reușești să faci pace cu tine însăți, în diferitele etape ale vieții tale? Șansa de a da timpul înapoi te-ar face să mai schimbi ceva? Dacă ți s-ar oferi șansa de a porni din nou în călătoria vieții tale, cum ai reacționa în fața provocărilor?

Descoperă întâlnirea dintre trei femei, trei perspective și un singur destin implacabil – spectacolul Trei femei înalte surprinde povestea unei vieți, din puncte de vedere diferite, care se intersectează în momente-cheie, pline de emoție și subiectivism.

 de Alan Ayckbourn, traducerea: Bianca Oană

Două surori pe care distanța, dar mai ales amintirea unei copilării nefericite, le-a ținut departe una de cealaltă, se reîntâlnesc după moartea recentă a tatălui lor. Rememorând evenimente ce le leagă de casa părintească, acestea încep să-și dezvăluie sentimente care răscolesc trecutul sumbru al unei vieți trăite alături de un tată dominator și indisponibil emoțional.

Am putea crede că această întâlnire este una terapeutică, prin care traumele emoționale ale celor două femei vor fi alinate, însă apariția fostei infirmiere a tatălui lor, care strecoară cu viclenie îndoiala în mintea surorii mai mari, provoacă o răsturnare de situație încărcată de tensiune și suspans.

de N. V. Gogol

Piesa „Revizorul” este o satiră, o comedie de moravuri și a erorilor, care face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp; fiind o caricatură literară a defectelor umane, actualitatea acesteia va înceta odată cu dispariția omului... În spectacolul „Revizorul” îi avem ca protagoniști pe funcționarii corupți dintr-un orășel rus de provincie, în frunte cu primarul, care primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele comportamentale ale unui inspector...

Mihai Eminescu, genialul poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, pamfletar politic, formator de limbă română, a murit la 39 de ani, aproape înainte de a se naște cu adevărat.

Să mă explic: dacă ar fi trăit 80 sau 100 de ani, în condiții bune de sănătate, ar fi eclipsat probabil prin calitățile sale de geniu profund și cult pe toți scriitorii lumii, iar în anul 2000 ar fi fost el ales personalitatea numărul 1 a mileniului, nu Shakespeare.

Spectacolul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” (titlul reprezintă un vers eminescian) este unul de poezie, muzică și dans, toate acestea fiind expresia defalcată a personalității, intelectului și sufletului marelui om. În centrul scenei, pe fundal, se află tabloul poetului nepereche. Personajele sunt îmbrăcate în alb sau alb-crem, și exprimă puritatea din inima artistului. Versurile reprezintă ideile și sentimentele sale, dansul este mișcarea din lumea sa interioară, iar muzica, sunetul sufletului său. În scenă mai este și un altar simbolic alcătuit din flori și foc care simbolizează iubirea veșnică ce ne-o poartă și i-o purtăm lui Eminescu. Mai există și o bancă albă, loc de întâlnire întru` creație precum și trei cuburi albe pe care din când în când se odihnesc actorii. Lângă fundal mai sunt și doi copaci albi, troieniți parcă de zăpadă și de gânduri curate.

Spectacolul durează în jur de 50 de minute, timp în care sperăm să vă purtăm pe meleaguri și în sfere spirituale virgine, pline de farmec și prospețime, stimulați fiind de amintiri care vin dinspre viitor și merg înspre trecut, trecând prin prezent, adică prin noi, artiști și spectatori, dragi urmași ai marilor iubiri și ai genialului poet întru` devenire: Mihai Eminescu.

Emil Sauciuc

de Lucas Hnath

Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Un spectacol despre frica de a pune la îndoială axiome, care, cu toate că sunt atestate prin însăși vechimea lor, analizate cu atenție își pierd vraja. Povestea spusă de Lucas Hnath poate fi asociată cu Mitul peșterii al lui Platon, fără a proiecta însă judecăți de valoare asupra adevărurilor de credință. Pastorul Paul încearcă să ofere o altă interpretare uneia dintre ideile cu care suntem atât de obișnuiți să îi atribuim o anumită imagine încât nu ne-ar trece prin minte să încercăm reinterpretarea ei. Acesta este însă doar un exemplu, căci convingerile limitative sunt prezente sub diferite forme și în toate planurile care ne formează existența.

Performance-ul pastorului Paul nu oferă certitudini, ci ridică întrebări, argumentate suficient de raționale încât să nu poată fi ignorate de către cei prezenți. Cu toate acestea, scopul autorului și al personajului prin care-și transpune ideile nu este să planteze convingeri diferite în patternul mental al enoriașilor/ spectatorilor, ci să-i instige la un exercițiu de gândire, să lanseze o invitație la dialog, să provoace o zdruncinare necesară celor convinși că sunt înfierbântați de idealuri înalte, dar care sunt totuși „căldicei” - cei care iau totul de-a gata, de multe ori fără să realizeze nivelul de superficialitate cu care se raportează la credința pe care o apără cu atâta ardoare.  

pamflet socio-politic de Radu Popescu

Piesă clasată pe locul II la Concursul de Creație Dramatică organizat de Teatrul Regina Maria - ediția 2018

Întreaga acțiune se petrece într-un tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. Perorează despre cât de potrivit este el pentru rolul de Președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat”. Pare că-l recunoașteți, așa e? „Nebunul din tramvai„. Cu toții știm un astfel de personaj, însă nu-l subestimați pe Silviu Moisă. El este un om „la zi”: are Facebook, WhatsApp și urmărește cele mai interesante emisiuni pe Discovery și Viasat History.

După cum sugerează și titlul, piesa este un amestec de trăiri antinomice ale personajului ușor bipolar: o zloată interioară pe care acesta o transmite spectatorilor ce au rolul de călători în acest tramvai simbolic. Ei pot alege să se implice sau nu. Lui nu-i pasă, pentru că el știe ce are de făcut. În toată debandada psihică pe care o manifestă, uneori ceea ce spune e de o luciditate dureroasă: „Știți ce e cel mai trist? Că cei ca mine au ajuns să spună adevărul. Ăsta e Adevărul. Și eu îl urlu în fața voastră! E un pic trist, nu?”

muzica de RICHARD RODGERS, versurile de OSCAR HAMMERSTEIN II, libret de HOWARD LINDSAY şi RUSSEL CROUSE, după romanul „The Trapp family singers” de Maria Augusta Trapp, regia Mihaela Bogdan

Prezentat prin aranjament cu Concord Theatricals Ltd. în numele R&H Theatricals

În Austria anilor ‘30, Maria Rainer, o adolescentă cu suflet rebel, se retrage la poalele munţilor, la mânăstirea Nonnberg, cu gândul să îmbrăţişeze viaţa monahală. Maica Stareţă însă, îşi dă seama în scurt timp că fata nu are vocaţie pentru drumul ales, şi o îndeamnă să mai dea o şansă vieţii lumeşti, promiţându-i că o va primi cu braţele deschise dacă încercarea eşuează. La recomandarea stareţei, Maria ajunge guvernantă în casa căpitanului Marinei Imperiului Austro-Ungar, Georg von Trapp. Ofiţer în retragere, rămas văduv, Georg îşi creşte singur cei şapte copii care, în ciuda educaţiei milităreşti primite de la tatăl lor, reuşesc să pună toate guvernantele pe fugă. În casa căpitanului, Maria va aduce bucuria şi … muzica, reuşind să cucerească inimile celor mici. După o vreme, Maria îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Georg, deşi acesta este logodit cu tânăra şi frumoasa baroneasă Elsa Schraeder. Speriată de propriile-i sentimente, fata se va întoarce la mânăstire. Însă războiul îi va schimba iremediabil destinul, aducând-o din nou faţă în faţă cu bărbatul visat şi cu o nouă provocare: fuga din calea regimului nazist.

de Tudor Mușatescu, regia Claudiu Goga

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor. Miza, fiica cea mare, e „nevastă de general”, cealaltă fată, Gena, e nevastă „de președinte de tribunal”. Iar Decebal e… politician. Demagog, unsuros, fără scrupule, ar face orice ca să ajungă deputat. A și făcut destule, după cum îi spune senin socrului său:

«LANGADA (decis să se răfuiască „o dată pentru totdeauna”): Nu m-ai făcut tu liberal cînd eram conservator?
DECEBAL: Pentru că interesele statului cereau ca familia mea să fie, în acel moment, liberală.
LANGADA: Dar ţărănist de ce m-ai făcut cînd eram averescan?
DECEBAL: Pentru că, din toată ţara asta, nu era să fim numai noi în opoziţie, cînd toată lumea era la putere.
LANGADA: Da… dar vezi că tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de rîs. Aia!… Nu mai pot să scot o vorbă. Nici la cafenea, nici la club… nicăieri. O viaţă întreagă cît am fost conservator, toată lumea nu mi-a zis decît „coane Iorgule”. Acuma – de cînd ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, – cînd îmi zice lumea „şobolan”, cînd „fripturist”, cînd „tehnician” (…)»

Un spectacol de excepție, care creează condițiile ideale pentru o călătorie în lumea fascinantă a poeziei.
Recitalul este susținut de actorul Eugen Țugulea, laureat UNITER în anul 2015 și are menirea de a conserva și de a readuce, în același timp, în atenția publicului orădean, opera unuia dintre cei mai prolifici și îndrăgiți poeți români: Tudor Arghezi. Glasul reputatului actor va fi acompaniat de sunetele instrumentelor de suflat mânuite cu pricepere de Petrică Popa.

Data spectacolului: 21 ianuarie 2019

adaptare după Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău

Mulți scriitori au fost tentați în timp să rescrie, să completeze, să adauge propria lor viziune la texte faimoase clasice. Bulgarul Nedialko Yordanov a folosit tehnica lui Shakespeare de „teatru în teatru” ca să scrie un „Hamlet” mai special. 
Actorii chemați la Elsinore ca să aline boala prințului Hamlet prin spectacolul lor sunt niște martori ai întâmplărilor de la palat. De ce n-ar fi chiar ei „povestitorii”? Cam ăsta e pretextul lui Yordanov, care scoate la iveală destinul artistului, adică al omului sincer, cinstit și cam naiv, într-o lume tiranică, unde guvernează minciuna, ipocrizia, oportunismul. O lume în care artistul – bufonul, dacă vreți – e omorât. Și niciodată, regii o știu, n-ai voie să pedepsești bufonul...
„Capcana lui Hamlet” e o viziune modernă asupra piesei shakespeariene, dar scrisă cu un umor inspirat, cu tot felul de aluzii pe care spectatorul le sesizează și savurează amuzat, intrând cumva în „bucătăria” teatrului. E și o parabolă care se dovedește acum foarte acută despre oprimare, despre tăcerea complice și vinovată, despre nevoia de a spune adevărul indiferent de consecințe. Asta chiar dacă, în final, înșiși curajoșii actori devin niște privilegiați ai sistemului.

×

TOP