Tipărire
Categorie: Stagiunea 2016-2017

de Dario Fo

„Isabela, trei caravele și un mare mincinos” este o comedie în două acte, situată temporal în secolul al XVI-lea, care pornește de la povestea unui actor condamnat la moarte pentru îndrăzneala de a juca o operă interzisă de-a lui Fernando de Rojas. Aflat pe eșafod, i se oferă acestuia șansa să joace un ultim spectacol, șansă în spatele căreia planează speranța că între timp va fi grațiat.

Spectacolul de teatru în teatru se construiește pe structura unor fapte reale, în jurul unei figuri istorice dominante, Cristofor Columb, începând cu prima întâlnire cu Isabela de Castilla, până la eșecul personal trăit după cea de-a patra expediție. Toate aceste fapte de o adevărată importanță istorică sunt însă rescrise într-o manieră parodică, de unde se naște, de altfel, umorul. Un umor ușor subversiv, așa cum însuși Dario Fo admite:

„Am vrut să-i atac pe acei intelectuali italieni care au descoperit puterea și avantajele ei și au sărit pe ea ca șobolanii pe o bucată de brânză. Am vrut să demistific un personaj care a fost îmbălsămat ca un erou în cărțile de istorie școlară, în timp ce el era, de fapt, un intelectual care a încercat să se mențină pe linia de plutire în cadrul mecanismelor de putere, apelând la viclenie pentru a trata cu figurile puterii, dar care a sfârşit prin a fi păgubit.”

Distribuția:

Cristofor Columb: Richard Balint
Isabela de Castilla, regina Spaniei: Ioana Dragoș Gajdo
Ioana, o fată în casă, al treilea marinar: Alina Leonte
Ferdinand, regele Spaniei: Petre Ghimbășan
Fonseca, un călugăr, un călău, Pizon, un marinar, al doilea marinar: Sorin Ionescu
Quintanilla, un tâmplar, un teolog, primul marinar, un herald, Viceguvernatorul: Alexandru Rusu

Regia artistică: Eugen Gyemant
Scenografia și video: Tudor Prodan
Traducerea: Constanța Trifu și Lidia Sava

Data premierei: 21 ianuarie 2017

Durata spectacolului: 2 ore cu o pauză