Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Comedie de  Bertolt Brecht
Traducerea:  Mariana Şora şi Mircea Şeptilici

Convingerea de la care porneşte piesa „Dispariţia lui Galy Gay. Un om = un om” este că personalitatea umană poate fi demontată şi reasamblată înapoi ca o maşină, fără ca prin aceasta omul să piardă ceva. Ni se propune, aşadar, o experienţă ciudată, prin care docherul blând şi inofensiv Galy Gay va fi transformat în soldatul Jeraiah Jip. Într-o seară ca toate celelalte în India, Galy Gay pleacă de acasă cu gândul să cumpere un peşte pentru nevoile casnice. El întâlneşte trei soldaţi englezi care, pentru a nu fi sancţionaţi, îi cer să participe alături de ei la apelul de seară, în locul unui camarad dispărut. Reticent la început, Galy Gay acceptă, fiind incapabil de a spune NU. Aventura sa devine astfel o consecinţă mai întâi a naivităţii, apoi a neputinţei, căci odată intrat în postura soldatului Jip şi răspunzând „prezent” la apel, eul lui anterior încetează să mai existe. El îşi va schimba treptat caracterul şi personalitatea, trecând prin momente de violenţă extremă, fiind confruntat chiar cu plutonul de execuţie. Bărbatul paşnic de la început, dezarmant de docil, va ucide în final oameni nevinovaţi, în timpul asaltului unei fortăreţe. Astfel, piesa pare să sugereze că în economia alcătuirii lumii, oamenii cu personalităţile lor sunt interschimbabili.

Anticipând într-un fel arta spălării creierului, Brecht a personificat în Galy Gay victima tipică a procesului de dezumanizare prin standardizare, masificare, înregimentare într-o structură destinată violenţei şi distrugerii. Într-adevăr, la momentul scrierii piesei, autorul era preocupat de evoluţia omului care îl poate transforma pe inocent într-o maşinărie de război. Imprecaţia de la final e un rechizitoriu adresat tuturor celor care seamănă sămânţa războiului în lume: „Să n-aveţi parte de odihnă niciodată şi să mergeţi din război în război, să umblaţi pe tot pământul şi niciun loc de pe pământ să nu vă primească. Să vă îngheţe zăpezile munţilor şi să vă ardă nisipul deşerturilor şi niciodată să nu vă mai întoarceţi de unde aţi plecat!”

Distribuţia:

Galy Gay:  Nicolae Toma
Nevasta:  Doina Ioja
Uria:  Ion Mâinea
Jip:  Grig Dristaru
Jesse:  Ben Dumitrescu
Polly:  Octavian Uleu
Wank:  Gheorghe Stana
Fairchild:  Ion Abrudan
Begbick:  Gina Nicolae
Mah-Sing:  Grig Schiţcu
Soldat I:  Ion Martin
Soldat II:  Geo Nune
În figuraţie:  întregul colectiv al secţiei române.

Regia artistică:  Alexandru Colpacci (debut)
Scenografia:  Dan Erceanu
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea 

Data premierei:  19 decembrie 1970

 

 

×

TOP