Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Dramă în trei acte de I.D.Sîrbu

„Arca bunei speranţe” întreprinde, în termenii arhetipali ai parabolei convertite în expresie teatrală, o meditaţie asupra destinului omenirii, aflate pe arca simbolică a propriei sale istorii. Corabia lui Noe pluteşte singură, pierdură în hula şi în noaptea fără margini.Legenda biblică devine pretext pentru a înfăţişa mobilurile profunde care pun în mişcare energiile istoriei: lupta eternă dintre speranţa în viitor şi forţele întunericului, ale orgoliului, setea de dominaţie, disperarea neputincioasă. Personajele piesei reprezintă câte una din taberele aflate în conflict. Sem este forţa obscură, elementară, întemeiată pe principiul dreptului celui mai puternic; Ham întruchipează dezumanizarea acelei părţi a ştiinţei moderne al cărei scop nu este fericirea omenirii, ci supremaţia asupra universului; Jafet, fratele cel mai mic caută un semn pozitiv, o legătură cu umanitatea, o lume posibilă. Apariţia femeii Ara, investită cu virtuţile născătoarei de umanitate, stârneşte vrajbă, iscă patimi şi ambiţii latente până atunci. În cele din urmă, Noe şi perechea lui, Bătrâna, se sting, cei doi fraţi ai ambiţiilor deşarte pier şi ei, rămânând numai Ara şi Jafet, întruchipând speranţa într-o lume viitoare. Încărcatura filozofică a piesei sugerează că frumuseţea, înţelepciunea, omenia, iubirea sunt valori care există şi rămân pentru a germina mai departe în spaţiul dat al corăbiei ce simbolizează lumea.

Distribuţia:

Noe:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Noah:  Alla Tăutu
Sem:  Eugen Ţugulea
Ham:  Jean Săndulescu
Jafet:  Nicolae Barosan
Ara:  Elisabeta Jar
Protos:  Ion Martin 

Regia artistică:  Otto Szombati Gille 
Asistent regie:  Gheorghe Stana
Scenografia:  I. Géza Bíró 

Data premierei:  12 septembrie 1970

 

×

TOP