Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Noutăți

În această perioadă în care majoritatea activităților ce pot fi transferate la domiciliu se desfășoară on-line, inclusiv cursurile prin proiectul „Teleșcoala”, Teatrul Regina Maria vine în sprijinul cadrelor didactice, al elevilor și al părinților din județul Bihor prin campania „Teatrul și educația”.

Prin această inițiativă, dorim să punem la dispoziția tuturor elevilor din Oradea și județul Bihor, în mod gratuit, majoritatea titlurilor care fac parte din programa școlară pentru Limba și Literatura Română - clasele de gimnaziu și liceu și să promovăm în același timp importanța lecturii și a artelor.

Arta, în toate formele ei, ne aduce mai aproape unii de ceilalți, găsește numitor comun între cele mai îndepărtate firi și mentalități și ne învață să îi acordăm o șansă celuilalt, să fim celălalt, să creăm o conexiune cu personaje care ne inspiră sau ne uimesc, iar acest cadou pe care ni-l oferă este neprețuit.

Având aceste motivații ca motor prim în acțiunea noastră de a promova teatrul și educația, întreaga lună aprilie este dedicată literaturii. Actorii Trupei Iosif Vulcan se vor filma citind opere literare precum „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, „Ferma animalelor” de George Orwell, „Moromeții” de Marin Preda sau „Iona” de Marin Sorescu. Filmările vor fi promovate pe pagina de Facebook „Teatrul și educația” și sunt destinate în exclusivitate elevilor, părinților și cadrelor didactice din județul Bihor ca suport în procesul de predare și învățare pentru examenele de capacitate și bacalaureat.

Prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Teatrul Regina Maria și-a creat propria bază de date cu școlile din județul Bihor iar părinții, elevii sau profesorii de Limba și Literatura Română vor putea solicita accesul la platforma unde vor fi încărcate aceste înregistrări, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Materialele care fac parte din campania Teatrul și educația sunt destinate uzului gratuit de către membrii publicului țintă şi nu pot fi reproduse, distribuite, transmise sau publicate fără acordul scris al Teatrului Regina Maria. Este interzisă copierea, distribuirea, transmiterea, publicarea, reproducerea, realizarea de creaţii derivate din orice informaţie care face parte din campania Teatrul și educația.

Cu toate acestea, este posibilă descărcarea sau copierea materialelor specifice disponibile în acest sens, fiind destinate exclusiv scopurilor personale, non-comerciale. Utilizarea lor în scopuri comerciale este interzisă.

Titlurile care pe care le găsiți deja publicate sunt:

• Fântâna dintre plopi - Mihail Sadoveanu (Mirela Niță Lupu)
• Hagi Tudose - Barbu Șt. Delavrancea (Richard  Balint)
• La hanul lui Mânjoală - I.L. Caragiale (Alexandru Rusu)
• Povestea lui Harap-Alb - Ion Creangă (Sebastian Lupu) - două părți
• Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu (Carina Bunea) - șase părți
• Iona de Marin Sorescu (Sorin Ionescu și Denisa Vlad)
• Făt Frumos din lacrimă - Mihai Eminescu (Adela Lazăr)
• Moromeții - Marin Preda (Gabriela Codrea)
• Boul și Vițelul; Câinele și Cățelul; Ursul și Vulpea - Grigore Alexandrescu (Anca Sigmirean)
• Sumki - Amos Oz (Anda Tămășanu)
• Chiriţa în provinție - Vasile Alecsandri (Petre Ghimbășan)

 

 Teatrul Regina Maria are onoarea de a vă invita la o serată muzicală deosebită, care va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 18:30, la Sala Arcadia: spectacolul-recital „Voci de primăvară”.

Vom călători prin universul liric ghidați de vocea actriței Gabriela Codrea, care va recita poezii din lirica de dragoste a lui Cristian Bădiliță, care va fi armonios acompaniată  de vocile sopranei Alina Roșca și a baritonului Vlad David într-un eveniment plin de emoție, în care dialogul dintre poezie și muzică va crea o atmosferă caldă și pozitivă.

De Dragobete, Teatrul Regina Maria are două motive de sărbătoare! Astăzi s-au anunțat nominalizările pentru o nouă ediţie - a XXVIII-a - a Premiilor UNITER, iar la categoria Cel mai bun actor în rol secundar îl găsim pe colegul nostru Răzvan Vicoveanu, cu rolul Joshua din spectacolul CREȘTINI de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban. 

Spectacolul Creștini a avut prima reprezentație în noiembrie și a fost pus în scenă la Teatrul Regina Maria în premieră națională. Rolul principal, al pastorului Paul, este jucat de Richard Balint, câștigătorul de anul trecut al premiului UNITER pentru “Cel mai bun actor în rol secundar”, cu rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson (regia Cristian Juncu, spectacol al Teatrului Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”). Pastorul Paul le mărturisește enoriașilor care frecventează biserica pe care o conduce că are nesiguranțe în privința câtorva „adevăruri de credință” iar această mărturisire trezește reacții contradictorii în rândul ascultătorilor. Primul care îndrăznește să îl confrunte este pastorul asociat Joshua, jucat de Răzvan Vicoveanu, un tânăr îndrăgit atât de consiliul bisericii, cât și de mulți dintre cei prezenți la predica din acea duminică. Cu toate că în unele aspecte denotă un comportament care duce la extrem, Joshua și-a făcut loc în inimile oamenilor prin eforturile cu care s-a dedicat bolnavilor, săracilor și în general tuturor celor care aveau nevoie să fie ascultați sau ghidați.

Când, în urma votului celor prezenți, Joshua părăsește biserica, unul dintre membrii consiliului, bătrânul Jay (jucat de Petre Ghimbășan), militează pentru întoarcerea acestuia, încercând să-i reamintească pastorului Paul valoarea tânărului pe care l-a alungat:

„Joshua e într-un fel, fiul tău spiritual. Tu ești acela care l-a salvat. A venit în această biserică singur și a căutat sprijin, prieteni. Dacă îmi amintesc bine, fusese dat afară din propria casă din cauza unor… probleme foarte grave. Și îmi amintesc cum băiatul asta a venit aici, s-a apropiat de altar și ne-a spus: Am nevoie de ceva, nu știu exact de ce, dar am nevoie de acel lucru care să mă ajute să merg mai departe. Și omul acela a venit la fiecare slujbă. În fiecare duminică și mai apoi duminică și miercuri și mai apoi și vineri și ușor-ușor, i-ai oferit din ce în ce mai multă responsabilitate în biserica noastră, o rugăciune la slujba de duminică, un loc în consiliu, l-ai lăsat să citească din Biblie, chiar și o predică, iar mai apoi l-ai numit pastor asociat. Și suntem cu toții de acord că a muncit enorm și a meritat locul ăsta.”

Rolul lui Răzvan Vicoveanu este unul complex, pastorul asociat Joshua devenenind cunoscut publicului în mod treptat, iar Răzvan reușește să transmită emoțiile personajului de fiecare dată, într-un mod firesc și cu fiecare intrare în scenă îl vedem tranformat. La început se revoltă, aparent în mod exagerat, provocând o schismă în biserica ce l-a adoptat, întorcându-se tocmai împotriva celui care l-a creditat cel mai mult: pastorul Paul. Vom afla însă mai târziu că motivele pentru care Joshua reacționează în acest fel sunt altele decât cele pe care ni le imaginăm. Viața sa până la intrarea în biserica pastorului Paul l-a determinat să își creeze bariere și convingeri puternic înrădăcinate, care au rolul de a-l susține, iar el nutrește o nevoie viscerală pentru ele. Pentru el, punerea sub semnul întrebării a uneia dintre credințele fundamentale nu se situează la nivelul de curiozitate filosofică, ci lovește în însăși temelia existenței sale. La sfârșitul spectacolului, Joshua se întoarce la pastorul Paul, încercând să găsească o rezolvare pentru situația din biserică și oferă spectatorilor informații edificatoare:

„Părinții tăi au fost creștini, la fel și părinții lor. Bunica ta te-a adus prima oară în biserică, toți își doreau ca tu să te mântuiești, iar tu nu aveai nimic de pierdut, crezând în ceea ce crezi.  Dar eu. Eu am pierdut totul. Părinții mei nu credeau în ce cred eu. Și am încercat. Am încercat în continuu să le arăt calea, să îi ghidez înspre Dumnezeu. Asta e tot ce mi-am dorit, până la final. Asta am încercat. ”

Faptul că nu a reușit să-și convertească părinții și că mama sa, pe patul de moarte, a preferat să îl alunge decât să facă o mărturie de credință, l-a marcat iremediabil pe Joshua. Amintirea momentului în care mama sa moare și vede în ochii ei frică, groază și durere nu-i permite să trateze cu ușurință punerea la îndoială a existenței vieții de dincolo așa cum a fost predicată până acum. 

Pe parcursul spectacolului, pastorul asociat Joshua reușește să atragă din partea spectatorilor dezaprobare, revoltă, simpatie, compasiune și în final, chiar susținerea acestora în detrimentul pastorului Paul. Efortul depus de Răzvan Vicoveanu pentru creionarea unui rol cu atât de multe substraturi este bine distribuit și apreciat pe bună dreptate. 

Felicitări Răzvan, felicitări întregii echipe a spectacolului „Creștini” și mult succes în continuare!

 

Teatrul Regina Maria anunță cea de a patra premieră a stagiunii 2019/2020, Revizorul de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vutcărău. Premiera va avea loc în 18 și 19 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Nikolai Vasilievici Gogol este unul dintre marile nume ale literaturii universale, remarcându-se ca scriitor realist și satirist deopotrivă. Gogol a fost marcat în căutările sale de nevoia de a se desprinde de rutină și comoditate și de a se ridica deasupra statutului de „viețuitoare care viețuiește numai pentru a viețui”. El folosește limbajul comediei pentru a exprima tragedia timpului său, iar râsul gogolian a fost inspirat de însuși Pușkin, Gogol afirmând: „Dacă e vorba să râdem, apoi să râdem tare, să râdem de ceea ce merită într-adevăr să fie ridiculizat de toți.” Anecdota care stă la baza comediei „Revizorul” îi este inspirată tot de către Pușkin, măiestria lui Gogol fiind aceea de a reda o imagine satirică de sinteză a întregii burghezii a Rusiei imperiale, prin intermediul unui mic grup de funcționari dintr-un orășel de provincie. Funcționarii corupți, în frunte cu primarul, primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele unui inspector...

Piesa „Revizorul” face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp.  Prima reprezentație a avut loc pe scena Teatrului Alexandrinsky din St Petersburg, în 19 aprilie 1836, iar în anul 1842 apare o versiune îmbunătățită. În cele aproape două secole de la premiera din St Petersburg, piesa a fost pusă în scenă de sute de ori și au existat versiuni pentru televiziune, operă, dans și film. În Oradea, spectacolul este pentru prima dată montat în repertoriul trupei Iosif Vulcan. Din distribuție fac parte actorii: Șerban Borda, Gabriela Codrea, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu, Alin Stanciu, Andrian Locovei, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Pavel Sîrghi, Eugen Neag, Petre Ghimbășan, David Constantinescu, Lucia Rogoz, Ciprian Ciuciu, George Dometi, Carina Bunea, Maria Teișanu, Miruna Lazăr, Giorgiana Coman, Calița Nantu, Daniela Purcărea, Ionuț Șerban, Igor Lungu. Regia spectacolului este semnată de Petru Vutcărău.

Regizor de renume internațional, Petru Vutcărău a pus în scenă peste o sută de spectacole atât în Republica Moldova, cât și în alte țări precum: Italia, Franța, România, Rusia, Japonia sau Turcia și a predat actoria la diverse școli de teatru din Franța, Italia, Rusia și Japonia. Este prieten vechi al teatrului din Oradea, încă din 1995, când pune în scenă spectacolele „Și cu violoncelul ce facem” de Matei Vișniec și „Hei, oameni buni” de William Saroyan, urmate de „Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia” de Matei Vișniec, în anul 1999 și „Salonul nr. 6” de A.P. Cehov și „Care pe care” de August Strinberg în 2006. Revine patru ani mai târziu, când pune în scenă piesa „Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Yordanov. În 2018, când își începe activitatea ca regizor artistic la Trupa Iosif Vulcan, montează spectacolul „Avalanșa” de Tuncer Cücenoğlu, care devine una dintre cele mai apreciate producții ale stagiunii, premiată internațional.  Light design-ul este semnat de Gheorghiu Bogdan, creația video poartă semnătura Ioanei Ilaș-Bodale, coregrafia îi aparține lui András Lóránt, iar scenografia este semnată de Adrian Damian, iar costumele de Tatiana Popescu.

Spectatorii care doresc să vadă premierele din 18 și 19 februarie mai au la dispoziție foarte puține bilete. Acestea sunt puse în vânzare la casieria teatrului, pe strada Vasile Alecsandri nr 8, sau online pe bilete.ro. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0359 411 570.

Teatrul Regina Maria Oradea a fost onorat cu un nou premiu internațional pentru spectacolul Avalanșa, de Tuncer Cücenoğlu, regia Petru Vutcărău. Astfel, în data de 3 februarie, a avut loc cea de a VI-a ediție a decernării premiilor oferite de Anadolu Theater Awards, teatrul orădean primind Premiul Special la secțiunea Teatru Internațional.

Premiile au fost oferite de Anadolu Theater Awards, singura organizație din Turcia care are, de asemenea, și o identitate internațională. Ceremonia de înmânare a premiilor a avut loc la The Water Performing Stage, parte din sediul Ziarului Teatral, o instituție incendiată în urma unui accident nefericit petrecut în luna august anului 2019. Decernarea premiilor a avut astfel și o semnificație simbolică, a renașterii din propria cenușă a prestigioasei instituții, la mai puțin de un an de la accident.  Ceremonia a reunit artiști din România, Germania și Azerbaijan, invitați la înmânarea premiilor. Alături de Premiul Special oferit Elvirei Rîmbu, manager al Teatrului Regina Maria, pentru spectacolul Avalanșa, la secțiunea Teatru Internațional au luat premii: Professor Dr Dűsen Kaseinov – Túrksoy, Yes to Art International Award; Derman Atik -International Theater Award – Berlin/ Germany; Yalçın Baykul – International Theater Award - Berlin Germany; Ufuk Güldü International Theatre Award Berlin Germany. 

Stimați spectatori,
 
Cu părere de rău, anunțăm că spectacolul SUNETUL MUZICII, programat în 25 și 26 ianuarie, se suspendă din cauza faptului că unul dintre membrii echipei artistice are probleme de sănătate.
 
Pentru returnarea contravalorii biletelor vă rugăm să luați legătura cu Agenția de bilete (Teatrul Arcadia, 0371.381.550), iar dacă acestea au fost achiziționate online de pe Bilete.ro, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
 
ATENȚIE! Data limită pentru returnarea biletelor este 31 ianuarie.
 
Vă mulțumim pentru înțelegere!
 

Trupa Iosif Vulcan invită orădenii la prima producție a anului 2020, spectacolul Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, care va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia. Spectcolul de poezie, muzică și dans dedicat lui Mihai Eminescu este coordonat de actorul și regizorul Emil Sauciuc.

Anul 2020 vine cu motive de bucurie pentru spectatorii orădeni. 

Teatrul Regina Maria și-a reluat activitatea la Sala Mare - proaspăt renovată și modernizată - și va marca începutul anului cu două premiere: un recital de poezie și un spectacol folcloric.

Cea dintâi producție aparține Trupei Iosif Vulcan și va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia: NU CREDEAM SĂ-NVĂȚ A MURI VREODATĂ – SPECTACOL DE POEZIE, MUZICĂ ȘI DANS DEDICAT LUI MIHAI EMINESCU, sub îndrumarea regizorală a actorului Emil Sauciuc. 

„Spectacolul este unul de poezie, muzică și dans, toate acestea fiind expresia defalcată a personalității, intelectului și sufletului marelui om. În centrul scenei, pe fundal, se află tabloul poetului nepereche. Personajele sunt îmbrăcate în alb sau alb-crem, și exprimă puritatea din inima artistului. Versurile reprezintă ideile și sentimentele sale, dansul este mișcarea din lumea sa interioară, iar muzica, sunetul sufletului său.” (Emil Sauciuc)

Din distribuția spectacolului fac parte, pe lângă îndrăgitul actor Emil Sauciuc (Bătrânul), cei mai noi colegi ai noștri, actorii Maria Teişanu (Ea), David Constantinescu (El), Ioana Moldovan (Dansatoarea), pe care îi cunoașteți deja din spectacolul „Exploziv” și Miruna Lazăr (Cealaltă ea), absolventă a Facultății de Teatru și Film  din Cluj-Napoca, care se află la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria. Regia artistică este realizată de către Emil Sauciuc, scenografia este semnată de Amalia Buie, iar muzica îi aparține lui Sorin Domide.

Următoarea premieră va avea loc vineri, 24 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Mare: SĂRBĂTORIND UNIREA. Acest concert extraordinar, dedicat Unirii Principatelor Române, îi are ca protagoniști pe artiștii Ansamblului Artistic Profesionist „Crișana” împreună cu cei de la Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care se vor prinde în Hora Unirii pe Scena Teatrului Regina Maria, oferind un regal de cântece și dansuri. În program sunt orchestrele și corpurile de balet ale celor două ansambluri, dar și soliștii vocali și instrumentiștii: Cornel Borza, Leontin Ciucur, Sorin Filip, George Finiș, Luminița Tomuța, Lucica Păltinean, Cornelia Covaciu, Dana Dăncilă, Felicia Costin, Marian Gogan, Simona Costin, Dan Decebal Chitic, Constantin Pascal, Ionuț Tanța, Iulian Griga, Stângaciu, Petrică Popa.

Regia artistică este semnată de către Leontin Ciucur iar dirijorii celor două orchestre sunt Adrian Miescu și Viorel Leancă. Coregrafia este semnată de Ion Bencheci și Costinel Leonte, iar scenografia spectacolului este realizată de Amalia Buie

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.bilete.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0371/381.550

Vă așteptăm cu drag!

Dragi spectatori,
 
În perioada sărbătorilor, Agenția de bilete va fi închisă între 23 decembrie - 2 ianuarie.
 
Începând cu data de 3 ianuarie, se va relua programul normal și anume:
Marți - Vineri: 12.00 – 18.00
Sâmbătă: 10.00 – 13.00
Luni și duminică: închis
 
Vă reamintim că biletele se pot achiziționa și online de pe Bilete.ro cu livrare electronică sau prin Poșta Română, Inmedio, Germanos sau Vodafone.
 
Vă așteptăm cu drag la teatru!
 

Stimați spectatori,

Cu părere de rău, anunțăm că spectacolul Scripcarul pe acoperiș din data de 18 decembrie se suspendă din cauza faptului că unul dintre membrii echipei artistice are probleme de sănătate.

Pentru returnarea contravalorii biletelor vă rugăm să luați legătura cu Agenția de bilete (0371.381.550), iar dacă acestea au fost achiziționate online de pe Bilete.ro, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

ATENȚIE! Data limită pentru returnarea biletelor este 20 decembrie.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria se pregătește de prima premieră a stagiunii 2019-2020: „Zloată sau Viitorul Președinte al României”, pamflet socio-politic de Radu Popescu în regia lui Eugen Țugulea, care va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.

Textul care stă la baza spectacolului pus în scenă la Teatrul Arcadia îi aparține autorului Radu Popescu, dramaturg, regizor de teatru și manager cultural, fondator al Teatrului Apropo și al Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. La ediția din 2018 a           „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte” organizat de Teatrul Regina Maria, în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, scriitorul a participat cu două texte: „Zloată (Viitorul Președinte al României)”, nominalizat pentru premiu și „Cu drona”, textul câștigător.

Regia artistică și interpretarea personajului îi aparțin domnului Eugen Țugulea. Actor al Teatrului Regina Maria de mai bine de 50 de ani, activ și implicat, a făcut parte – alături de criticii de teatru Claudiu Groza și Oana Borș – din juriul desemnat să aleagă câștigătorul în ediția de anul trecut a Concursului de Creație Dramatică. Cu toate că textul „Cu drona” a fost votat în unanimitate, personajul Silviu Moisă din textul „Zloată sau Viitorul Președinte al României” i-a atras atenția în mod deosebit deomnului Țugulea, care, motivat de reacțiile pozitive primite după încheierea spectacolului-lectură din cadrul FITO, a decis ca stagiunea aceasta să îl pună în scenă la Sala Arcadia.

Spectacolul AVALANȘA, pus în scenă la Teatrul Regina Maria de către regizorul Petru Vutcărău după textul regretatului dramaturg turc Tuncer Cücenoğlu, este apreciat în fiecare festival din programul căruia face parte. Cel mai recent premiu, Premiul pentru Cel mai bun Spectacol, a fost acordat echipei chiar ieri, în încheierea Festivalului Internațional de Teatru Maltepe din Istanbul și a fost înmânat, la festivitatea de încheiere a evenimentului, doamnei Elvira Rîmbu, Manager interimar al Teatrului Regina Maria și domnului Andrian Locovei, Director artistic al Trupei Iosif Vulcan.

Spectacolul AVALANȘA a avut premiera în luna noiembrie a anului trecut și spune povestea cutremurătoare a unei mici comunități din munții Anatoliei, care se ghidează după reguli învechite alimentate de frici ancestrale. Din cauza crezului că zgomotul poate provoca o avalanșă care să acopere întreaga așezare, cei care locuiesc în aceste condiții deja vitrege se supun unor norme aparent absurde, dar care au menirea de a le asigura continuitatea. Astfel, timp de nouă luni în fiecare an, membrii comunității trebuie să trăiască într-o liniște mormântală, iar activitățile lor sunt limitate. Ce se va întâmpla însă dacă, înainte de a trece pericolul avalanșei, un copil este pe cale să se nască?

Subiectul neobișnuit, dar și problemele de etică pe care le ridică, transformă spectacolul într-o noutate care atrage publicul spectator și oamenii de teatru deopotrivă.

De la premieră, spectacolul a făcut parte din programul a trei festivaluri, pe lângă cel din Istanbul, fiind apreciat de fiecare dată, atât de către public, prin aplauzele necontenite, cât și de către membrii juriului, care au răsplătit eforturile actoricești ale echipei artistice prin premii: nominalizare pentru Cel mai bun Spectacol la Festivalul de Teatru „Elvira Godeanu” Târgu Jiu - ediția I, nominalizare pentru actrița Georgia Căprărin la Premiul publicului pentru rolul Fantoma unei fete, în cadrul aceluiași festival și Premiul Special al Juriului la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea. 

Aventura nu se încheie aici . Următoarea oprire va fi tocmai în capitală, unde AVALANȘA se va juca în cadrul prestigiosului FNT (Festivalul Național de Teatru), în 23 octombrie, la Teatrul Odeon. Până atunci, îi invităm pe orădeni să vadă spectacolul acasă, în data de 20 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Florica Ungur.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului, de marți până vineri între orele 12-18 și sâmbătă între orele 10-13 și online de pe www.biletmaster.ro.

 

 

Muzeul Oraşului Oradea-Complex Cultural în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, Teatrul "Radu Stanca" Sibiu, Teatrul Regina Maria Oradea, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură Faust: Vanity and Despair.

Expune artistul Alexandru Cînean.
Curatori: prof. univ. dr. d. h. c. Jan de Maere, dr. Diana Iancu, dr. Alexandru Chituță. 

Evenimentul va avea loc în data de 6 septembrie ora 16:00 la Muzeul Oraşului Oradea-Complex Cultural, în Palatul Princiar, corp B, etaj 1, sala 13.

Artistul vizual Alexandru Cînean a fost atras de provocarea pe care o constituie proiectul unei expoziții asupra primejdiilor inteligenței umane. Motivul este inspirat de o capodoperă a dramaturgiei universale: tragedia Faust de Johann Wolfgang von Goethe. Ocazia a constituit-o spectacolele cu această piesă în regia lui Silviu Purcărete, de la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Proiectul, extrem de laborios, a presupus mai întâi executarea unei serii de 20 de studii pregătitoare, transpuse apoi pe un format dublu, de 120 x 120 cm. Compozițiile sunt concepute ca o serie de interogații despre sufletul omenesc și condiția actorului, care se concentrează pe emoțiile umane provocate de dorință și plăcere, de goana după faimă și măreție, surprinse într-o manieră ambivalentă, ca urmare a confruntării actorilor cu rolurile și cu propria lor imagine, dar și despre moarte și mântuire. Dar nu numai actorii, ci și regizorul, pictorul, privitorul, oricare ar fi el, se pot recunoaște pe sine în acest demers.

 

Stimați spectatori,

Trupa Iosif Vulcan se află în situația delicată de a schimba programul de spectacole al lunii septembrie. Din cauza unor probleme de sănătate cu care se confruntă un coleg din echipa artistică, suntem nevoiți să anulăm o serie de spectacole.

Astfel, spectacolele ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH (vineri, 20 septembrie), CAPCANA LUI HAMLET (sâmbătă, 28 septembrie) și ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA (duminică, 29 septembrie) nu vor mai avea loc, iar spectacolul ...ESCU (vineri, 24 septembrie) va fi înlocuit de PROFU` DE FRANCEZĂ și spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ (sâmbătă, 28 septembrie) va fi înlocuit de GULLIVER.

Programul actualizat este următorul:

Vineri, 6 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

Sâmbătă, 7 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

Duminică, 8 septembrie, ora 11:00 și ora 13:00 – Sala Arcadia +3
PINOCCHIO, adaptare după Carlo Collodi, Regia: Adela Moldovan

Miercuri, 18 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia +15
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara

Sâmbătă, 21 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia +5
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

Duminică, 22 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia +5
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

Duminică, 22 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
O POVESTE FOARTE SIMPLĂ de Maria Lado, Regia: Elvira Rîmbu

Marți, 24 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor 
PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, Regia: Dan Mirea

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia +5
GULLIVER
, adaptare după Jonathan Swift, Regia: Radu Dinulescu

Spectatorii care au achiziționat bilete sunt rugați să se prezinte la Agenţia teatrului (0372.386.475/ Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) de marți până vineri în intervalul orar: 12:00-18:00 şi sâmbătă în intervalul orar 10:00-13:00, pentru a li se returna contravaloarea acestora.

Persoanele care au achiziționat bilete online de pe www.biletmaster.ro sunt rugate să trimită un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. prin care solicită returnarea contravalorii biletelor achiziționate.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă cerem scuze pentru eventualele neplăceri!

Vă aşteptăm cu drag la celelalte reprezentaţii ale Teatrului Regina Maria!

 Echipa Teatrului Regia Maria începe stagiunea 2019-2020 cu forțe proaspete, multă energie pozitivă și proiecte artistice care se vor desfășura în mai multe spații din oraș. 

Programul spectacolelor începe cu luna septembrie și reia câteva dintre cele mai recente producții din stagiunea precedentă, dar și reprezentații teatrale îndrăgite de către spectatori, exponente ale tuturor speciilor genului dramatic. Până la finalizarea lucrărilor de modernizare a scenei de la Sala Mare, realizate prin proiectul ,,Romanian-Hungarian cross-border incubator for performing arts”, finanțat în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria, spectacolele Teatrului Regina Maria vor avea loc la Sala Arcadia, Casa de Cultură a Sindicatelor, Filarmonica de Stat Oradea, Sala „Florica Ungur” și pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea.

Spectacolele Trupei Iosif Vulcan vor începe, în general, de la ora 19:00, cu excepția celor care vor avea loc pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea care vor începe de la ora 21:00 și spectacolul „Avalanșa”, care va avea loc în data de 20 octombrie, la Sala „Florica Ungur”, de la ora 20:00. După această reprezentație, spectacolul „Avalanșa” se va juca în data de 23 octombrie la Teatrul Odeon din București, în cadrul ediției din acest an a Festivalului Național de Teatru.

Spectacolele Trupei Arcadia se vor juca în exclusivitate la Sala Arcadia și vor începe de la ora 11:00.

Haideți să râdeți, să vă revoltați și să vă emoționați la spectacole pe care deja le îndrăgiți sau pe care le-ați așteptat cu nerăbdare! Primul weekend din luna septembrie este marcat de spectacolul cel mai recent montat la Teatrul Regina Maria: SUNETUL MUZICII, un musical plin de farmec, care deschide calea spre o călătorie magică în tărâmul copilăriei. Copiii care joacă în spectacol formează două distribuții, așa că vă invităm atât în data de 6, cât și în 7 septembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Un alt spectacol recent care a stârnit reacții pozitive încă de la premieră este comedia politică „...ESCU”, un tablou atemporal al vieții politice din România, cu momente hazlii și în același timp pline de tâlc, care va avea loc marți, 24 septembrie, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:00.

Vă invităm să consultați programul complet aici:

📆  SEPTEMBRIE
 
🔵 Miercuri, 4 septembrie, ora 21:00Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, Regia: Dan Mirea
 
🔵 Vineri, 6 septembrie, ora 19:00Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan
 
🔵 Sâmbătă, 7 septembrie, ora 19:00Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan
 
🔵 Duminică, 8 septembrie, ora 11:00 și ora 13:00 – Sala Arcadia
PINOCCHIO, adaptare după Carlo Collodi, Regia: Adela Moldovan
 
🔵 Miercuri, 18 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara
 
🔵 Vineri, 20 septembrie, ora 21:00Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH, scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, Regia: Gavriil Pinte
 
🔵 Sâmbătă, 21 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi
 
🔵 Duminică, 22 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi
 
🔵 Duminică, 22 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
O POVESTE FOARTE SIMPLĂ de Maria Lado, Regia: Elvira Rîmbu
 
🔵 Marți, 24 septembrie, ora 19:00Casa de Cultură a Sindicatelor
...ESCU de Tudor Mușatescu, Regia: Claudiu Goga
 
🔵 Sâmbătă, 28 septembrie, ora 11:00Filarmonica de Stat
VRĂJITORUL DIN OZ, scenariul și regia: Dan Mirea
 
🔵 Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19:00Filarmonica de Stat
CAPCANA LUI HAMLET, adaptare după Nedialko Yordanov, Regia: Petru Vutcărău
 
🔵 Duminică, 29 septembrie, ora 21:00Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA de Vajda Katalin, Regia: Andrei Mihalache
 
📆 OCTOMBRIE
 
🔵 Marți, 1 octombrie, ora 19:00Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan
 
🔵 Duminică, 6 octombrie, ora 11:00 – Sala Arcadia
POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, Regia: Igor Lungu
 
🔴 Joi, 10 octombrie, 19:00 – Sala Arcadia – PREMIERĂ
ZLOATĂ sau VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, pamflet socio politic de Radu Popescu, Regia: Eugen Țugulea
 
🔵 Duminică, 13 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara
 
🔵 Sâmbătă, 19 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
VARIAȚIUNI ENIGMATICE de Eric Emmanuel Schmitt, Regia: Elvira Rîmbu
 
🔵 Duminică, 20 octombrie, ora 20:00Sala „Florica Ungur” +15
AVALANȘA de Tuncer Cücenoğlu, Regia: Petru Vutcărău

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate online de pe www.biletmaster.ro, iar de la Agenția Teatrului începând de luni, 19 august, ora 12:00.

Stagiunea aceasta, Agenția este deschisă de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 10:00-13:00, iar numărul de telefon pe care îl puteți apela pentru mai multe informații și rezervări de bilete este 0372 368 475.

Vă reamintim că puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de spectacol de la intrarea în sala unde acesta se va desfășura.

Vă așteptăm cu drag la toate spectacolele!

 

Chiar a doua zi după încheierea ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Oradea, actorii Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria au pornit într-un turneu internațional cu spectacolul „Capcana lui Hamlet”, de Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău.

Astfel, în perioada 10-18 iunie, au avut loc reprezentații în trei orașe din Georgia: Kutaisi, Zugdidi și Tbilisi, actorii orădeni fiind răsplătiți cu ropote de aplauze și sincere aprecieri, iar în data de 19 iunie, spectacolul s-a jucat în cadrul Festivalului U Troitsy, din Sergiyev Posad, Rusia. Juriul acestui festival a fost format din profesori universitari, editori de reviste culturale, teatrologi renumiți și critici de teatru, care, împreună, au hotărât că echipa Teatrului Regina Maria merită PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI pentru felul în care au reușit să transmită pasiunea și entuziasmul cu care își trăiesc rolurile în timpul spectacolului. 

După două săptămâni de poveste petrecute pe meleaguri îndepărtate și mândri de aprecierile pe care le-am primit, pornim spre Constanța, unde, în perioada 26-30 iunie îl vom face celebru pe politicianul Decebal Necșulescu: comedia politică „...ESCU” se va juca în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” organizat de Teatrul de Stat Constanța.

Ultima reprezentație din această stagiune este spectacolul „Domnișoara Iulia”, care face parte din programul Festivalului Internațional de Teatru organizat la Turda și se va juca în data de 4 iulie.

 

Festivalul Internațional de Teatru Oradea s-a încheiat cu succes, după opt zile impregnate de cultură și farmec artistic, în care orădenii au putut vedea câteva dintre cele mai apreciate spectacole de teatru și dans montate la teatre din țară, dar și din străinătate. Actorii unor companii de teatru din Moldova, Franța, Ucraina și Georgia au încântat publicul orădean cu spectacole splendide și pline de farmec, fiind răsplătiți pentru momentele minunate cu multe zâmbete și ropote de aplauze.

Chiar a doua zi după încheierea FITO, actorii Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria pornesc într-un turneu internațional cu spectacolul „Capcana lui Hamlet”, de Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău.

Astfel, în perioada 10-18 iunie, vor avea loc reprezentații în trei orașe din Georgia: Kutaisi, Zugdidi și Tbilisi în cadrul unor festivaluri de profil care reunesc trupe din întreaga lume spre deliciul publicului georgian. Teatrul Akhmeteli din Tbilisi a participat în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru cu spectacolul „Brutus sau Uciderea lui Iulius Caesar”, de Tuncer Cucenoglu, regia Irakli Gogia, spectacol care a câștigat nu mai puțin de trei premii!

Începând cu 19 iunie, aventura internațională continuă la Festivalul U Troitsy, din Sergiyev Posad din Rusia, unde Hamlet va încerca să-i convingă pe spectatori că singura nebunie de care se face vinovat este aceea de a spune adevărul: tronul Danemarcei este ocupat doi regicizi, ucigașii tatălui său!

După două săptămâni petrecute pe alte meleaguri, în perioada 26-30 iunie mergem la mare să „facem politică”: spectacolul „...ESCU” se va juca în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” organizat de Teatrul de Stat Constanța.

Ultima reprezentație din această stagiune este spectacolul „Domnișoara Iulia”, care face parte din programul Festivalului Internațional de Teatru organizat la Turda și se va juca în data de 4 iulie.

 

Ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Teatru Oradea a ajuns la final, după opt zile intensive de teatru. Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului este decernarea premiilor Festivalului de Teatru Scurt – secțiunea concurs, care se află anul acesta la cea de XXV-a ediție.

Selecția FESTIVALULUI DE TEATRU SCURT a fost realizată de către Victoria Balint – șef birou proiecte culturale și relații cu publicul la Teatrul Regina Maria, iar din concurs au făcut parte următoarele spectacole:

  1. SUICIDAL după texte de Luigi Pirandello, traducerea, scenariul și regia de Norbert Boda – Teatrul Municipal Baia Mare
  2. FAMILIA TÓT de Örkény István, regia Sânziana Stoican – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
  3. BEFORE BREAKFAST de Eugene O`Neil, versiunea scenică și regia: Andrei și Andreea Grosu – Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
  4. BRUTUS sau UCIDEREA LUI IULIUS CEZAR de Tüncer Cucenoğlu, regia Irakli Gogia – Tbilisi Sandro Akhmeteli State Drama Theatre, Georgia
  5. MONSTRUL NISIPURILOR de Csaba Szekely, regia Andi Gherghe – Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați
  6. O RELAȚIE DESCHISĂ de Dario Fo și Franca Rame, regia Ana-Ioana Macaria – Teatrul de Artă București
  7. MEDEA`S BOYS – dramaturgia Ionuț Sociu + fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri – Apollo111 Teatrul, București
  8. AVALANȘA de Tüncer Cucenoğlu, regia Petru Vutcărău – Teatrul Regina Maria, Oradea

Anul acesta, juriul Festivalului de Teatru Scurt a fost format din trei mari personalități din lumea teatrului, ION PARHON, ELISABETA POP și ION SAPDARU, care au analizat cu atenție spectacolele și au hotărât acordarea următoarelor premii:

Echipa Teatrului Regina Maria are deosebita bucurie de a anunța premiera spectacolului „Sunetul Muzicii”, muzica de Richard Rodgers, versurile de Oscar Hammerstein II, libret de Howard Lindsay și Russel Crouse, după romanul „The Trapp Family Singers” de Maria Augusta Trapp. Această producție este prezentată prin aranjament cu Concord Theatricals Ltd. în numele R&H Theatricals și va avea premiera sâmbătă, 1 iunie, de la ora 19:00, la Sala Mare și duminică, 2 iunie, în deschiderea acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

Spectacolul „Sunetul Muzicii” este montat după piesa cu același nume, ce, la rândul ei, este inspirată de povestea reală a familiei von Trapp. Acțiunea se desfășoară în jurul adolescentei Maria care, în timpul celui de Al doilea Război Mondial, ajunge din postulantă la mănăstirea Nonnberg, guvernanta celor şapte copii ai căpitanului de marină Georg von Trapp, rămas văduv. Prin intermediul muzicii, Maria va reuşi să cucerească inimile copiilor şi căpitanului deopotrivă, iar iubirea îi va ajuta să treacă peste ororile războiului, de la fuga din calea naziştilor, la recesiunea economică.

Autobiografia Mariei a fost sursă de inspiraţie pentru celebrul film Sunetul Muzicii, în regia lui Robert Wise, avându-i ca protagonişti pe Julie Andrews şi Christopher Plummer. Sunetul Muzicii a fost recompensat cu cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, şi a devenit unul dintre cele mai iubite musicaluri din istoria cinematografiei.

Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Fundaţia Culturală FITO şi UNITER, organizează în perioada 2 – 9 iunie, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

Spectatorii sunt invitați să se participe timp de opt zile la un maraton teatral care aduce împreună nu mai puțin de 19 de spectacole de la companii teatrale renumite din întreaga țară, dar și din străinătate: Moldova, Ucraina, Georgia și Franța.  

Festivalul Internațional de Teatru Oradea va cuprinde în acest an două mari secțiuni: secţiunea concurs - FESTIVALUL DE TEATRU SCURT, ajuns la ediția aniversară cu numărul XXV și secțiunea SPECTACOLE INVITATE - OFF CONCURS.

FESTIVALUL DE TEATRU SCURT este o manifestare culturală unică în peisajul teatral românesc și are caracter competitiv. Anul acesta selecția a fost realizată de către Victoria Balint – șeful de birou proiecte culturale și relații cu publicul al Teatrului Regina Maria și cuprinde 8 producții realizate atât de teatre instituționalizate, cât și de cele care provin din mediul independent. Juriul este format din trei personalități culturale ale teatrului românesc: criticii de teatru Ion Parhon și Elisabeta Pop și actorul de teatru și film Ion Sapdaru.

×

TOP