Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Festivalul Internaţional de Teatru Atelier, care s-a desfăşurat anul acesta în Baia Mare, şi-a desemnat câștigătorii. Juriul, alcătuit din Cristina RUSIECKI - preşedintele juriului, Nicolae WEISZ, Emanuel PETRAN și Andrei MĂJERI, au acordat premii la următoarele categorii: CEL MAI BUN SPECTACOL, CEL MAI BUN REGIZOR, CEL MAI BUN ACTOR, CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ, CEL MAI BUN SCENOGRAF, CEL MAI BUN COREGRAF, CEL MAI BUN ONE MAN SHOW, PREMIUL PENTRU MUZICĂ DE SCENĂ şi PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI.

În urma deciziei juriului, spectacolul ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR, regizat de Gavriil Pinte la Teatrului Regina Maria, a fost laureat cu premiul pentru cea mai bună scenografie. Meritul îi revine talentatei scenografe Roxana Ionescu, cea care a realizat decorul scenic şi costumele spectacolului.

Pe lista cu nominalizări la această categorie s-au numărat şi Marieta Golomehova – pentru scenografia spectacolului „EU SISIF” – regia artistică Veselka Kuncheva, PUPPET`S LAB,  din Sofia (Bulgaria) şi Cristian Marin – pentru scenografia spectacolului „COLUMBINUS”, regia artistică Horia Suru, TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE.

Roxana Ionescu câştigă astfel al doilea premiu pentru cea mai bună scenografie cu un spectacol realizat la Teatrul Regina Maria, după ce în 2014 a obținut acest premiul la ediția a XX-a a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea pentru spectacolul ÎN INIMA NOPŢII - EPISODUL HAMELT.

Felicitări tuturor câştigătorilor şi nominalizaţilor ediţiei a XXIII-a a Festivalul Internaţional de Teatru Atelier Baia Mare. Adânci reverenţe scenografei Roxana Ionescu şi întregii echipe a spectacolului ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR.