Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Mișcarea Ora Pământului (Earth Hour) este o iniţiativă la nivel mondial care îşi propune atragerea atenţiei asupra problemelor reprezentate de încălzirea globală şi pericolul consumului exagerat de resurse. Aceasta constă nu doar în stingerea luminii pentru o oră ci se referă la un adevărat angajament pentru schimbarea comportamentului și stilului de viață cu scopul de a reduce cât mai mult impactul asupra mediului înconjurător. În cadrul ultimei ediții, din anul 2011, peste 135 de țări, 6000 de orașe și cca 1 miliard 500 de milioane de oameni s-au implicat în cadrul acestei campanii în întreaga lume.

În acest an, în data de 31.03.2012 la ora locală 20.30, în cele mai importante oraşe din lume și implicit Romania, timp de 60 de minute va fi oprit iluminatul publicitar şi cel în scop turistic, fără a afecta iluminatul public şi siguranța populației. De asemenea, persoane fizice şi juridice se vor alatura campaniei, fiind încurajate să oprească în acest interval orar folosirea acelor consumatori de energie electrică care nu sunt esenţiali (computere şi echipamente electronice lăsate în stare de funcţionare, becuri aprinse, firme publicitare etc.)

De la an la an, grupul de iniţiativă a participat la creșterea conștientizării a ceea ce semnifică și doreşte să realizeze proiectul Ora Pământului, Oradea fiind primul oraş din România care s-a alăturat iniţiativei globale alături de Bucureşti, începând cu anul 2008. Pe plan local mişcarea se va bucura, la fel ca în fiecare an, de implicarea Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României - Centrul Local Oradea, precum şi de susținere din partea Primăriei Oradea sau Teatrul Regina Maria.

Deşi vom avea spectacol în data de 31.03.2012, iar actul 2 va fi în plină desfăşurare, Teatrul Regina Maria susţine mişcarea prin oprirea iluminatului architectural al instituţiei, care a mai participat şi în alţi ani, asigurând o continuitate valoroasă pentru mișcarea locală Ora Pământului. Organizația Națională Cercetașii Romaniei – Centrul Local Oradea vor furniza lumânări și lampadare ecologice confecționate manual, care vor fi amplasate în mod simbolic, în faţa clădirii teatrului, pe durata celor 60 de minute.