Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Fundaţia Culturală FITO şi UNITER, organizează în perioada 23 – 30 septembrie a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

Ca în fiecare an, spectatorii sunt invitați să se bucure de opt zile intensive de teatru, în care vor avea ocazia să vizioneze 26 de spectacole de la companii teatrale renumite din întreaga țară, dar și de peste graniță și 2 spectacole lectură. Pe lângă reprezentațiile teatrale, și această ediție va fi întregită de o serie de evenimente conexe, care au rolul de a prilejui crearea unor spații de întâlnire culturală cu totul speciale.

Festivalul Internațional de Teatru Oradea va cuprinde trei mari secțiuni: secţiunea concurs - FESTIVALUL DE TEATRU SCURT, ajuns la ediția cu numărul XXIV, secțiunea SPECTACOLE INVITATE - OFF CONCURS și o noutate a festivalului, secțiunea CU TINERI, PENTRU TINERI – România după 100 de ani, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Festivalul de Teatru Scurt este o manifestare culturală unică în peisajul teatral românesc și are caracter competitiv. Anul acesta selecția a fost realizată de către Victoria Balint – șeful de birou proiecte culturale și relații cu publicul al Teatrului Regina Maria și cuprinde 14 producții realizate atât de teatre instituționalizate, cât și de cele care provin din mediul independent. Juriul, format din cinci personalități culturale, și anume: criticii de teatru Ion Parhon (care anul acesta va ocupa locul de președinte al juriului), Elisabeta Pop și actorii Teodor Corban, Cristian Șofron și Richard Balint, vor acorda cinci premii.

În componența Festivalului de Teatru Scurt intră şi „Concursul de Creaţie Dramatică Dedicat Piesei Scurte”, care are ca scop încurajarea dramaturgiei românești originale, cu precădere a teatrului scurt. În concurs au fost înscrise ediția aceasta 15 texte, iar câștigătorul va fi desemnat de juriul format din criticii de teatru Oana Borș, Claudiu Groza şi actorul Eugen Țugulea.

Secţiunea SPECTACOLE INVITATE - OFF CONCURS este dedicată special orădenilor și aduce în fața spectatorilor producții excepționale, care au stârnit admirație peste tot unde s-au jucat. Dintre cele opt spectacole care se încadrează la această secțiune, două vin de departe: din Franța – Les Rois Vagabonds, cu spectacolul „Concerto pour deux clowns” și USA – Trap Door Theatre, cu spectacolul „Occidental Express”.

Secțiunea „CU TINERI, PENTRU TINERI – România după 100 de ani” se încadrează în șirul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri din cadrul festivalului și pornește de la principiul valorificării importanței istorice a făurii României Mari, însă prin prisma tinerilor, a celor care reprezintă prezentul și viitorul acestei țări, care duc mai departe efortul predecesorilor de a crea o Românie unită, independentă și bogată cultural. În cadrul acestei secțiuni au fost selectate câteva spectacole de teatru care tratează teme sociale, punând accent pe problemele actuale sau din trecutul recent cu care s-au confruntat cu precădere tinerii.

În completarea acestei idei, spectacolele care fac parte din Festivalul de Teatru Scurt, a cărei selecție pornește de la același principiu, vor fi analizate și de un juriu format din patru tineri studenți, care vin de la cele mai prestigioase facultăți de teatru din țară.

Tot în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri se înscriu și spectacolul de poezie „Treptele Unirii”, susținut de actorul Emil Boroghină.

De asemenea, pe lângă evenimentele destinate sărbătorii Centenarului, iubitorii de carte sunt invitați la lansarea volumului „Ei sunt printre noi (cartea monologurilor)”, scrisă de dramaturgul Mihai Ignat.

Festivalul Internațional de Teatru Oradea se alătură, de asemenea, eforturilor de reconstrucție a Palatului Episcopiei Greco-Catolice și lansează campania „UN FESTIVAL PENTRU ORADEA – împreună pentru o clădire, artiștii susțin reconstrucția Palatului Episcopiei Greco-Catolice”. La spectacolele în aer liber „Mioriţa”, „Eutopia” şi Concertul în 2 susţinut de Ada Milea și Bobo Burlăceanu, intrarea este liberă, însă se vor amplasa urne în care spectatorii pot dona bani pentru reconstrucția clădirii palatului, urmând ca suma adunată să fie virată în conturile Episcopiei.

Evenimentele din cadrul FITO 2018 se vor desfăşura în opt spaţii diverse, forând atât convenţionalul, prin spectacolele la Sala Mare a Teatrului şi Sala Arcadia, cât şi neconvenţionalul prin spectacolele cu publicul pe scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Sala Studio Szigligeti, Sala Florica Ungur, Studio Act și scena mobilă amplasată în aer liber.

FITO, unul dintre cele mai importante evenimente culturale orădene, va reuni astfel şi anul acesta nume mari ale teatrului românesc, dintre care îi amintim pe actorii Maia Morgenstern, Emil Boroghină, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andreea Vasile, dar și regizori, critici și directori de teatru. Estimăm un total de 500 de invitați.  

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi: sponsorului oficial Raiffeisen Bank, partenerului oficial Holcim, sponsorilor Club Rotary Oradea, Rotary Club Oradea Art Nouveau, D&C, Mic Mobilier Trans, Lions Club, A'la Chef Catering, S.C. Congips, Farmacia 3 și tuturor partenerilor media: Revista Zile și Nopți, Cotidianul Crișana, Jurnalul Bihorean, Bihoreanul, Bihorștiri, Evenimente Oradea, Agerpres, Revista Yorick, Radio România Cultural, Ghid Local, Magic FM, Aleșd Online, InfoOradea, UZP Bihor și Party Oradea.

Biletele se vor pune în vânzare începând cu 3 septembrie la Agenţia Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.

Vă așteptăm la festival!

PROGRAM-FITO







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP