Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi se aniversează în fiecare an în data de 21 martie, iar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria se pregătește din nou de sărbătoare. Micii spectatori sunt îndemnați să devină ei înşişi scenografi, regizori şi actori, în cadrul celei de-a treia ediții a concursului „Teatrul meu de păpuşi”, care se va desfășura duminică, 18 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să facă parte, pentru o zi, din echipa celor care dau viață păpușilor prezente în spectacolele Trupei Arcadia. Înainte de porni în expediția artistică pregătită pentru ei, doritorii trebuie doar să dea frâu liber imaginației pentru a-și confecţiona propriile păpuşi pe care vor trebui să le agreneze într-o scenetă de maxim 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane.

Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi  format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura ingeniozităţii și a efortului creator. Înscrierile la concurs se fac completând următorul formular online (formularul se va putea accesa și de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/bMmwqU

Însoțitorii participanților sunt invitați să se bucure de momentele artistice în limita locurilor din sala Arcadia, iar costul intrării este de 5 lei/persoană.

La fel ca anul trecut, artiștii teatrului vor susține ateliere prin care îi vor ajuta pe micii partcipanți să se pregătească pentru concurs. Primul atelier este dedicat construcției de păpuși și se va desfășura în 5 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către un scenograf și un pictor al Teatrului Regina Maria, iar al doilea atelier, dedicat mânuirii de păpuşi, va avea loc în data de 6 martie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către actorii Trupei Arcadia. Înscrierea la ateliere se face completând următorul formular online (formularul se va putea accesa și de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/1P2ECq, iar taxa de participare la un workshop este de 10 lei/persoană. Data limită de înscriere este 2 martie. Atenție, participarea la ateliere nu este o condiție obligatorie pentru participarea la concurs.

Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieţi cât de repede posibil. Data limită de înscriere la concurs este 14 martie, iar la ateliere vă puteți înscrie chiar și la fața locului, numai că vă sfătuim să nu amânați prea mult, deoarece sunt doar 20 de locuri/workshop. Pentru a afla mai multe informații, vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a Trupei Arcadia.

Vă aşteptăm cu drag!

______________________________________________________________________________________

REGULAMENT

CONCURS „TEATRUL MEU DE PĂPUŞI”, ediţia a III a

CONCURS DE TEATRU DE PĂPUŞI ORGANIZAT DE CĂTRE TRUPA ARCADIA A TEATRULUI „REGINA MARIA” ORADEA CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A TEATRULUI DE PĂPUȘI

  • DATA: DUMINICĂ, 18 MARTIE 2018, ORA 17:00
  • LOCAŢIA: SALA ARCADIA
  • VÂRSTA PARTICIPANŢILOR: 6-12 ani
  • DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 14 martie
  • Participanții vor prezenta scenete de maximum 5 minute, folosind păpuși confecționate de către ei
  • Momentele pot fi prezentate individual sau în echipe (clase de elevi) – maxim 10 pers / grup
  • Scenetele pot fi: - momente preluate din basme, povești - poezii, fabule, cântece - creații proprii
  • Condiție obigatorie: PĂPUŞILE/ELEMENTELE FOLOSITE SĂ FIE CONSTRUITE DE CĂTRE PARTICIPANŢI (cu ajutorul adulților)
  • Recomandăm folosirea următoarelor obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice transformate în personaje.
  • Jurizarea va fi asigurată de către actorii păpușari ai Trupei Arcadia
  • Locuri limitate: 20 de momente artistice
  • Intrarea se face pe baza înscrierii, completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs
  • Însoțitorii participanților sunt invitați să se bucure de momentele artistice în limita locurilor din sala Arcadia, iar costul intrării este de 5 lei/persoană.

Cei care doresc să se pregătească pentru concurs se pot înscrie la cele două ateliere unde pot învăța câteva tehnici direct de la maeștri:

  • 5 martie, ora 17:00, la Sala Arcadia – atelier de construcţie păpuşi – susţinut de către un scenograf, un pictor ai Teatrului Regina Maria și actori ai Trupei Arcadia
  • 6 martie, ora 17:00, la Sala Arcadia – atelier de mânuire păpuşi – susţinut de către actori ai Trupei Arcadia
  • Înscrierea la ateliere se realizează completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs

Participarea la un atelier costă 10 lei/persoană, iar locurile sunt limitate la 20 copii/atelier.

Materialele sunt incluse în taxa de participare.







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP