Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi se aniversează în fiecare an în data de 21 martie, iar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria iar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria s-a pregătit temeinic de sărbătoare.

Astfel, propune a doua ediție a concursului „Teatrul meu de păpuşi”, care se va desfășura duminică, 19 martie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, prin care îi provoacă pe micii spectatori să devină ei înşişi scenografi, regizori şi actori.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să pornească într-o aventură creativă, unde vor putea face pentru o zi schimb de roluri cu cei care dau viață poveștilor pe scena teatrului. Înainte de aceasta, trebuie doar să apeleze la dibăcia lor pentru a-și confecţiona propriile păpuşi, şi la infinita imaginaţie pentru a crea, de la a la z, o scenetă de maximum 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane.

Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi  format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura talentului şi ingenizităţii. Taxa de înscriere la concurs este de 5 lei/persoană, iar înscrierile se fac completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/ncjXUI

Totodată, ediția de anul acesta vine cu o surpriză extraordinară atât pentru copii, cât și pentru părinți, artiștii teatrului vor susține trei ateliere prin care îi vor pregăti temeinic pe micuții creatori pentru concurs. Primele două ateliere, dedicate construcției de păpuși, se vor desfășura în 14 şi 15 martie, de la ora 14:00, la Sala Arcadia și vor fi susţinute de către scenografi și butafori ai Teatrului Regina Maria, iar al treilea atelier, dedicat mânuirii de păpuşi, va avea loc în data de 16 martie, de la ora 14:00, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către actorii Trupei Arcadia. Înscrierea la ateliere se face completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/YvS8TR, iar taxa de participare la un workshop este de 15 lei/persoană. Atenție, participarea la ateliere nu este o condiție obligatorie pentru participarea la concurs.

Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieţi cât de repede posibil la activitățile propuse de Trupa Arcadia. Data limită de înscriere la concurs este 15 martie, iar la ateliere vă puteți înscrie chiar și la fața locului, numai că vă sfătuim să nu amânați prea mult, deoarece sunt doar 20 de locuri/workshop. Pentru a afla mai multe informații, vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a Trupei Arcadia.

Vă aşteptăm cu drag!

REGULAMENT CONCURS „TEATRUL MEU DE PĂPUŞI”, ediţia a II a

CONCURS DE TEATRU DE PĂPUŞI ORGANIZAT DE CĂTRE TRUPA ARCADIA A TEATRULUI „REGINA MARIA” ORADEA

CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A TEATRULUI DE PĂPUȘI

  • DATA: DUMINICĂ, 19 MARTIE 2017, ORA 11
  • LOCAŢIA: SALA ARCADIA
  • VÂRSTA PARTICIPANŢILOR: 6-12 ani
  • DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 15 martie
  • Participanții vor prezenta scenete de maxim 5 minute, folosind păpuși confecționate de către ei
  • Momentele pot fi prezentate individual sau în echipe (clase de elevi) – maxim 10 pers / grup
  • Scenetele pot fi: - momente din basme, povești

 - poezii, fabule, cântece

 - creații proprii originale

  • Condiție obigatorie: PĂPUŞILE / ELEMENTELE FOLOSITE SĂ FIE CONSTRUITE DE CĂTRE PARTICIPANŢI (cu ajutorul adulților)
  • Recomandăm folosirea următoarelor obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice transformate în personaje.
  • Jurizarea va fi asigurată de către actorii păpușari ai Trupei Arcadia
  • Locuri limitate: 20 de momente artistice
  • Intrarea costă 5 lei/participant şi se face pe baza înscrierii, completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs
  • Pentru susținere sunt așteptați însoțitorii participanților, în limita locurilor din sala Arcadia

NOUTATEA ACESTEI EDIŢII – vor fi 3 ateliere pentru cei care doresc să fie pregătiţi pentru concurs

  • 14 şi 15 martie, ora 14:00, la Sala Arcadia – ateliere de construcţie păpuşi – susţinute de către doi scenografi şi o pictoriţă ai Teatrului Regina Maria
  • 16 martie, ora 14:00, la Sala Arcadia – atelier de mânuire păpuşi – susţinut de către actori ai Trupei Arcadia
  • Înscrierea la ateliere se realizează completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs

Participarea la un atelier costă 15 lei / persoană, iar locurile sunt limitate la 20 copii / atelier. Materialele sunt incluse în taxa de participare.

 

 







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP