Autpor text: Mirabela Pop
Preluat de pe pierdutaprintrecuvinte.blogspot.com
Dacă cineva mi-ar fi spus ieri că „Domnişoara Iulia”, o piesă a lui Strindberg, jucată într-un teatru studio cu 100 de locuri, va deveni preferata mea din acest an, aş fi râs. Este o piesă care se pierde cu uşurinţă în ceaţa timpului, dar nu am mai văzut niciodată atâta convingere că aceste câteva ore dintr-o noapte de Sânziene din Suedia sfârşitului de secol XIX sunt cu adevărat o chestiune de viaţă sau de moarte.
Timpurile şi tendintele teatrale se schimbă, dar unele opere rămân. Producţia de aseară a scos în evidenţă interacțiunea dintre ceea ce este evanescent (timpul, locul - evocat elegant în design) și ceea ce dăinuie (păsările, carnavalul disco de la miezul nopții). Aceste contraste haşurează întâlnirea dintre Iulia (fiica contelui) și Jean (valetul tatălui ei), în bucătărie, domeniul lui Kristin, bucătăreasa (logodnica lui Jean). Pasiunea lor de o clipă va fi judecată printr-o măsură pe termen lung. Timpii de schimbare, de asemenea, rezonează în prezent: relațiile de clasă s-au schimbat, dar diferențele de statut, ucigătoare de speranță, create de inegalitatea socială, persistă.
Cei trei actori, Anda Tămăşanu (Iulia), Sorin Ionescu (Jean) şi Lucia Rogoz (Kristin) sunt superlativi în această disecție crudă a clasei, a banilor și a posibilității sau...imposibilităţii de mobilitate socială. Ei fac piesa să fie la fel de reală şi senzaţională ca întotdeauna, la fel de pertinentă din punct de vedere social şi politic. Anda Tămăşanu captează perfect ideea că Iulia este un copil distrus, şfâşiat de dependența totală de ceilalți și suspiciunea că este văzută ca o cutie de bani pe care oricine o poate agita și zdrăngăni. Anda reuşeşte să portretizeze perfect o domnişoară Iulia oscilând între imperiozitate și vulnerabilitate, între control și supunere. Cred că acest rol îi oferă posibilitatea de a exprima superbul talent actoricesc pe care îl deţine. Este versatilă iar sclipirea din ochii ei e hipnotică. Sorin Ionescu îl infuzează pe Jean cu o intensitate disperată, cu părul său negru și cu privirea vicleană. Când el și domnișoara Iulia îngurgitează cantități abundente de vin de la conte, Jean se scutură de straturile condiției sale sociale, de clasă și sex până când este expus ca un suflet pierdut. In fond, este purtătorul tricoului cu mesaj - “Attention – je ne suis qu’un homme.”
Pentru mine, aseară, „Domnişoara Iulia” a fost o reprezentaţie toxică şi hipnotică care a reuşit să transpună cu pasiune instinctul de geniu al lui Strindberg pentru a lumina spectrele psihologice ale dorinței umane de poftă și putere. Este o piesă de neuitat în fiecare sens al cuvântului.