Print
Category: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actriţă

Data şi locul naşterii: 05.10.1977, Târgu Ocna, judeţul Bacău

Studii: Facultatea de Teatru Iaşi, 2000

În cei doi ani (2000-2002) cât a funcţionat la Teatrul de Stat din Oradea, Simona Nica a jucat relativ mult, dar aproape exclusiv roluri mici, episodice, excepţie fiind cel al pitorescului personaj Fräulein din „Gaiţele” de Al.Kiriţescu, o compoziţie simpatică – căreia i-a adăugat ceva din farmecul ei personal. În rolul Dianei Ciobanu din „Cabaret în familie” (după Jean Poiret), a dovedit, iar, că ştie să pună umor în interpretare. Blondă, subţirică, a  acceptat, desigur, având în vedere că mai are multe de învăţat, roluri mici – în corul „Medeei” (de Euripide) sau în „Dom Juan” (de Molière), dar şi mai multe roluri mici, însă importante în economia spectacolului „Fantastica şi trista poveste a candidei Eréndira...” (dramatizare după G.G.Márquez). Probabil ar fi urmat şi roluri mai importante, dacă actriţa nu ar fi părăsit trupa, optând pentru un alt teatru.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea