Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 2002-2003

de I.L.Caragiale

Intriga comediei, localizată „într-un carnaval, în București”, se țese în jurul a două triunghiuri amoroase, ce au un punct de interesecție figura „bărbierului galant”: Crăcănel – Mița Baston – Nae Girimea și Pampon – Didina Mazu – Nae Girimea. Conflictul este declanșat de căutarea frenetică întreprinsă de Pampon și Crăcănel („amanții de pungă”) pentru descoperirea „amantului de inimă” care a provocat „un caz de traducere dublă”. În paralel, Mița, cu impulsurile ei de „cremenală”, vrea să se răzbune pe infidelul bărbier căruia i-a fost „fidea”, dar și pe Didina, „infama” care i-a furat în taină iubitul. Aceste intenții conferă un curs alambicat acțiunii, ce merge din încurcătură în încurcătură și din surpriză în surpriză, fapt care îl face pe Iordache, calfa lui Nae, să exclame: „Frumos carnaval!” Imbroglio-urile sunt sporite de neprevăzutele intrări ale Catindatului, de măștile și costumele de carnaval, pe care eroii le schimbă, precum și de inspirația lui Iordache, demn urmaș al valetului din comedia clasică, care descurcă și încurcă la loc ițele complicatei istorii de carnaval.

de Maurice Maeterlinck
Traducerea:  Anca Măniuţiu
Premieră pe ţară

„În piesa văzută pe scenă, o femeie agonizează. A născut în chinuri și moartea mamei pare un schimb necesar pentru viața copilului. Cei care o veghează – fiicele, soțul, cumnatul, bătrânul ei tată orb – mai speră, se mai amăgesc. Tratată simbolist, această tragedie cotidiană – după formula autorului – se află, de la început, sub semnul scenografic, ușor de înțeles, al ceasului care măsoară scurgerea orelor și al lămpii încă aprinse, a cărei flacără oscilantă aruncă umbre mișcătoare pe pereți. Așteptarea vindecării se împletește cu așteptarea unei rude, o călugăriță ce trebuie să vină în acea seară. Printr-o suită de semnale stranii, prin cuvintele personajelor care le comentează, Maeterlinck obține un crescendo tot mai subliniat al neliniștii. Ruda așteptată întârzie, zgomotele anunță pe cineva invizibil, vântul șuieră, copacii tremură, câinele se ascunde, lebedele par înfricoșate, lumina lunii amplifică angoasa tot mai greu de stăpânit. Senzația că, în întunericul grădinii, este cineva neașteptat – „oaspetele nepoftit” – crește tensiunea. Ușa nu se mai închide; afară, se aude, ciudat, o coasă tăind iarba… Sensibilitatea acută a bătrânului orb prinde semnalele înaintea tuturor. Aude pași pe scară, un suspin, un plâns, undeva aproape. Simte cum oaspetele nevăzut s-a așezat alături…

de Mihail Sebastian

Piesa ”Jocul de-a vacanța” aduce în scenă șase personaje obișnuite, care își petrec „luna lor de libertate”, adică vacanța, la vila Weber, situată undeva în Munții Ciucului. Ele întruchipează tipuri și caractere ale vieții cotidiene de oriunde și de oricând: femeia tânără (Corina), femeia bovarică, aflată la vârsta critică (Madame Vintilă), adolescentul (Jeff), micul funcționar (Bogoiu), militarul (Maiorul). Atmosfera pașnică, idilică, de toleranță mutuală, este tulburată de apariția lui Ștefan Valeriu, care face pe „ferocele”, pe „mitocanul”, nesalutând și nerăspunzând când i se vorbește, făcând totul pentru a părea dezagreabil. De asemenea, el strică telefonul și radioul, ascunde firma pensiunii pentru ca autobuzul să nu mai oprească, distrugând toate porțile de comunicare cu lumea din afară. În acest cadru nou instituit se desfășoară „lecții de lene”, cu o vizibilă destinație terapeutică: obosit de viața și rutina cotidiană, omul trebuie să urmeze o cură insolită de dezintoxicare spirituală, un joc de-a reveria, o desprindere de circumstanțele imediate. Eroii evadează din lumea convențiilor imediate spre o altă lume, unde îi așteaptă misterul, uitarea, vraja și visul.

Cabaret de Mircea Chirilă, în colaborare cu Teatrul de Stat Deva

„Cu aluzie, desigur, la binecunoscutul … „pacient englez”, autorul scenariului acestui Cabaret, Mircea Chirilă (…), imaginează o suită de întâmplări hazlii, desigur, legate de soarta absolut specială a „pacientului român”. De fapt, românul, așa cum îl vede autorul, este un pacient perpetuu, indiferent în ce domeniu lucrează, „activează” sau … se tratează. Ideea prețioasă, așa cum o simțim cu toții, iar gazetarul o simte încă mai acut, ar fi că, într-o lume bolnavă ca a noastră, toți suntem niște amărâți de pacienți. Iar dacă ne vine ideea să ne internăm, ne vom prezenta la poarta spitalului cu un sac plin cu tot ce ne-ar trebui acolo: medicamente, farfurii, tacâmuri, vată, seringi, feșe, etc. Și, nu în ultimul rând, banii destinați șpăgilor, bacșișurilor pe care le așteaptă toți, de la portar, la domnii doctori (ideea simpatică, de altfel, a regizorului, a fost să aducă un doctor cu un halat ale cărui buzunare sunt compartimentate pe dolari și pe lei, ba chiar și pe euro, un buzunărel nou-nouț). Autorului nu-i scapă nimic: sănătate, vămi, învățământ, șpăgi, compromisuri, NATO, rromi, cu țigăniile de rigoare, alcool, droguri, sărăcia lucie a pensionarilor (doi frați bătrâni ies pe rând la plimbare și la cozi, având o singură proteză, pe care o poartă amândoi), medicamente compensate, etc. (…) Spectacolul amuză și nu numai: pentru că – așa cum o făceau pe vremuri bancurile politice – pune pe gânduri: ăștia suntem noi, domnule? Ăștia!” (Elisabeta Pop în „Teatrul azi”, nr.3-4-5/2003)

de  William Shakespeare
Traducerea:  Dan Grigorescu

Având la bază surse de inspirație multiple – mitologia greco-romană, legendele Evului Mediu și folclorul englez – binecunoscuta creație shakespeariană „Visul unei nopți de vară” este o piesă a cărei temă, în vorbe și în fapte, este dragostea. E vorba de dragostea oarbă, lipsită de rațiune, sinceră și uneori capricioasă. Căsătoria ducelui Theseu cu Hippolyta, regina Amazoanelor, constituie cadrul piesei, a cărei acțiune începe și se termină în palatal ducelui. Conflictul este declanșat de o veche lege ateniană care le dădea cetățenilor puterea să aleagă soți potriviți fiicelor lor, iar în caz de nesupunere, să ceară chiar moartea acestora din urmă. Uzând de acest drept, Egeus îi cere ducelui Atenei condamnarea la moarte a fiicei sale, Hermia, pentru refuzul ei de a se căsători cu Demetrius, vlăstar al unei nobile familii ateniene. Situația inițială ne înfățișează iubirea reciprocă dintre Hermia și Lysander, precum și iubirea neîmpărtășită a lui Demetrius pentru Hermia și a Helenei (prietena Hermiei) pentru Demetrius.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP