Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1960-1961

Dramă în două părţi de Radu Theodoru

Comedie în cinci acte de Beaumarchais
Traducerea:  I.Stroescu şi Anda Boldur

Cea mai cunoscută piesă din trilogia creată de Beaumarchais la sfârșitul secolului al XVIII-lea, „Nunta lui Figaro”, desfășoară într-un ritm alert noile aventuri ale năstrușnicului Figaro, personaj ce-și făcuse intrarea pe scena literară prin comedia „Bărbierul din Sevilla”, cu mai bine de zece ani înainte.

Figaro, valet al Contelui Almaviva dorește să se căsătorească cu Suzane, prima cameristă a Contesei Almaviva. Contele, care nu rămâne indiferent la nurii tinerei cameriste și își reclamă „dreptul seniorului”, caută să împiedice această căsătorie cu ajutorul Marcelinei, care încearcă să îl forțeze pe Figaro să o ia de nevastă în contul unor datorii mai vechi. Cherubin, pajul Contelui, adolescent aflat la primele tresăriri sentimentale, o curtează pe Fanchette, fiica grădinarului, dar în același timp este interesat chiar de Contesa Almaviva. Aceasta află că soțul său a încercat să o seducă pe Suzane și pune la cale un plan de răzbunare.

Comedie în trei acte de Ştefan Iureş şi Ben Dumitrescu

Axată pe relația dintre individ și societate, piesa „O lună de confort” angajează o dezbatere despre răspunderea omului față de semenii săi, despre implicarea sa în lumea în care se integrează. Pe un șantier comunist sosește un grup de studenți pentru o lună de practică, experiență care se va dovedi esențială în vederea înțelegerii rostului lor în viață. Ca în orice grup, personalitățile studenților sunt felurite: Filip Teianu este un student sârguincios, individualist, care visează să devină reputat om de știință, însă în practică se va arăta destul de nepriceput; Constant Antipa este „șmecherul” grupului, înzestrat cu o notă de superficialitate și comoditate; Maria Popa, Nicu Barbu, Zenovie Cincu sunt modești, apropiați de ceilalți și nu se feresc de greutățile muncii. De formarea lor se ocupă Dumitru Dancu, secretarul unei organzații de bază a Partidului Comunist, plin de tact, ferm, dar și înțelegător față de tineri și față de lipsa lor de experiență. Pe șantier, studenții înțeleg ce înseamnă viața cu adevărat și învață să așeze interesele individuale pe locul secund, după interesele colectivității din care fac parte. Contactul cu practica răstoarnă valorile și relațiile aparent consolidate și intervine decisiv la formarea unei atitudini realiste față de existența cunoscută până atunci mai mult din cărți.

Piesă în trei acte de  N.Richard Nash
Traducerea:  Tudor Staicu şi Mircea Alexandrescu

Romantică și plină de semnificații, piesa „Omul care aduce ploaia” a fost transpusă scenic și cinematografic în repetate rânduri, demonstrând nevoia oamenilor de a crede în puterea unui vis. Acțiunea piesei este plasată la ferma familiei Curry dintr-un orășel din vestul Statelor Unite ale Americii, în epoca Marii Depresiuni. De prea multă vreme, seceta pustiește recoltele și, în același timp, sufletele oamenilor; grijile ies mai pregnant la iveală în aceste condiții, răbdarea și caracterul fiecăruia sunt puse la încercare. Ca fundal al conflictului, seceta capătă dimensiuni de simbol. Un tată înțelept, iubitor și doi frați construiți pe coordonate antagonice (Noah – fire practică, lipsit de imaginație și Jim – visător, blajin, copilăros) se preocupă de soarta fiicei, respectiv surorii lor, Lizzie care, la 27 de ani, riscă să rămână fată bătrână. Fire puternică, înțeleaptă și muncitoare, Lizzie nu este prea frumoasă, nici atrăgătoare, fapt de care este dureros de conștientă. Evenimentul care le schimbă ritmul monoton al existenței este sosirea lui Bill Starbuck, personaj simbolic, care le promite aducerea ploii în schimbul a 100 de dolari. Șarlatan? Vânzător de speranță? Cert este că toți cred în el și în puterea sa. Apariția lui declanșează o serie de evenimente care o fac pe Lizzie să se privească pe sine însăși într-o lumină nouă. Într-adevăr, ploaia sosește și, împreună cu ea, dragostea. Deși nu-l urmează, Lizzie va prelua de la Bill avântul și încrederea în viață.

Piesă în trei acte  de Titus Popovici

În preajma zilei de 23 august 1944, într-o casă veche, neterminată, își duc existența izolată de ororile din afară un profesor de muzică ce a fost concediat din școala unde preda, nefiind de acord cu actele dictaturii la putere, fiica lui adolescentă, Ada și Andrei, un pianist de excepție, evreu, pe care profesorul îl ascunde pe tot parcursul războiului. Între ei și societatea oficială a existat un început de polemică, dar, la constatarea nepotrivirii ideologice, cei trei au preferat să se retragă, convinși că prin izolarea vremelnică se vor menține puri, neatinși: „Timpul nu există (…) S-a speriat de noi și ne-a ocolit. Ne-a lăsat pe o insulă. Trei naufragiați.” (Ada). Realitatea exterioară dă buzna peste ei în mod neașteptat în persoana ofițerului german Knapp, fost profesor de filozofie la universitate. Surprinzător, între Knapp și Andrei se angajează o discuție cordială, bazată pe o aparentă înțelegere subterană între intelectuali: ei savurează frumusețea „Passacagliei” lui Bach, fac elogiul elitelor și al celor puțini care gândesc. Totuși, între cel care a adoptat cruzimea și violența războiului și cel care le-a evitat cu orice preț nu pot exista punți de comunicare. Knapp și subalternii săi îi zdrobesc degetele lui Andrei, mutilându-l fizic și sufletește.

Piesă în două părţi de Alexei Arbuzov
Traducerea:  Emma Beniuc

Subintitulată „o piesă despre oameni și evenimente de la mijlocul secolului XX”, „Poveste din Irkutsk” se încadrează în preocupările dramaturgului sovietic de a defini conștiința comunistă și de a reda realitatea socială contemporană lui în URSS. Piesa combină modalitățile teatrului antic (intervențiile corului) și mijloacele teatrului modern, dând naștere unei construcții dramatice din care nu lipsesc lirismul și emoția. Eroii piesei sunt tineri membri ai echipei de construcție a hidrocentralei de pe râul Angara, în Siberia. Un loc important în piesă îl ocupă rivalitatea dintre Victor și Serghei. Conflictul dintre ei nu se rezumă numai la rivalitatea amoroasă pentru a câștiga dragostea Valiei, casieră la un magazin alimentar; în relația lor se ciocnesc două principii de viață distincte, de unde și abordarea diferită a iubirii: pentru Victor, Valia este mai mult o parteneră de amuzament, astfel încât relația lor e lipsită de profunzime. Dimpotrivă, Serghei vede potențialul Valiei, partea ei bună, dincolo de aparenta superficialitate și neseriozitate. El crede cu tărie că dragostea lui plină de încredere și de răspundere o va transforma, fapt care îi și asigură iubirea sinceră, matură a Valiei. Cei doi se căsătoresc și au doi gemeni, Fedia și Lenocika, dar fericirea lor este efemeră. Plecat la scăldat într-o zi caldă de vară, Serghei se îneacă salvând de la moarte doi copii, murind așadar ca un

Piesă în trei acte, un prolog şi un epilog de Eugen Mirea şi Kovács György

Aparent înrudită ca tematică cu celebra creație shakespeariană „Romeo și Julieta”, piesa „Ultimul tren” pune în discuție problematica șovinismului și a modalităților de conviețuire etnică pe teritoriul României. Tiberiu Vlad, Apáthy Aladár și văduva Szabó Elisabeta, naționaliști convinși, întrețin prin fapte și atitudini tensiunea, ura nocivă între familiile lor, diferite în primul rând prin apartenența etnică. De acest zid al necomunicării se va izbi dureros dragostea tinerilor Szabó Imre și Claudia Vlad, lipsiți de experiență, inocenți și influențabili.

„Ultimul tren” devine o metaforă a acestei atitudini distrugătoare de vieți, ce va fi în mod necesar înlocuită de o nouă mentalitate, de convingerea că armonia etnică poate și va deveni o realitate.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP