Publicat în 1962, celebrul roman al scriitorului american Ken Kesey a cunoscut o popularitate fantastică pe-ntreg mapamondul, stând la baza filmului recompensat cu 5 premii Oscar (1975, în regia lui Milos Forman, cu Jack Nicholson) şi a piesei de pe Broadway, în adaptarea lui Dale Wasserman.

Randle Patrick McMurphy, un infractor recidivist ce are de ispășit o pedeapsă scurtă în închisoare, este transferat într-un spital de boli mintale, pentru a fi testat (sperând astfel să evite închisoarea și să-și petreacă restul pedepsei într-un mediu mult mai prielnic). Este cunoscut ca un tip cu multe antecedente și certuri cu oamenii legii, însă nu dă niciun semn de vreo boală mintală.

În spital, McMurphy are de-a face cu Sora Șefă Ratched, o persoană aparent calmă și binevoitoare ce se dovedește a fi un adevărat tiran. Aceasta își supune pacienții la nenumărate umilințe prin terapiile de grup pe care le organizează. McMurphy află că majoritatea pacienților se tem de Sora Ratched și că încearcă mai mult să nu greșească în fața acesteia decât să se însănătoșească. McMurphy se împrietenește cu pacienții Billy Bibbit – un tânăr cu probleme, “Șeful” Bromden – un indian tăcut și înalt de 2 m, Charles Cheswick, Martini și Dale Harding – un pacient foarte bine educat. Crezut de toți pacienții și membrii spitalului ca fiind surdo-mut, Șeful este ignorat de toată lumea însă este respectat datorită staturii sale impresionante.

La început McMurphy îi pune la încercare răbdarea Sorei Ratched pentru a se amuza încercând de fapt să o facă pe aceasta să-și piardă autoritatea față de el și de restul pacienților. Ratched refuză ca McMurphy să fie transferat la alt spital fiind convinsă că se poate descurca cu el. McMurphy joacă poker și face pariuri cu ceilalți pacienți amuzându-i totodată prin felul său de a fi.

DISTRIBUŢIE:

McMurphy: Richard Balint
Sora Ratched: Ioana Dragoş Gajdo
Billy Bibbit: Ciprian Ciuciu
Dale Harding: Petre Ghimbăşan
Charles Cheswick: Pavel Sîrghi
Martini: Sebastian Lupu
Scanlon: Ion Abrudan
Şeful Bromden: Ion Ruscuţ
Dr. Spivey: Eugen Ţugulea
Sora Flinn: Anca Sigmirean
Candy Starr: Alina Leonte
Sandra: Mihaela Gherdan
Infirmierul Warren: Sorin Ionescu
Infirmierul Williams: George Voinese
Rukley: Andrian Locovei
Ellis: Alexandru Rusu

Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Marius Oltean

Scenografia: Oana Cernea

Traducerea: Andrei Băleanu

Data premierei: 31 martie 2012