Actor

Data şi locul naşterii: 05.12.1941, Sibiu

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, clasa de limbă germană, prof.Petrică Vasilescu

Căsătorit cu actriţa Elisabeta Jar. Divorţat. Fără copii.

Actor serios, sobru, de structură germană, muncind pe scenă fără rabat, a realizat multe roluri importante şi în celelalte teatre (Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Arad,), iar la Oradea a realizat cincisprezece roluri importante, între care: Regizorul Hinkfuss din „Astă-seară se improvizează” de Luigi Pirandello, pentru care a fost premiat în anul 1978: „Liviu Rozorea – scrie Ileana Berlogea – energic şi persuasiv” într-un spectacol remarcabil, „prin excelenţă de echipă”; sau Rhesos din „Rhesos (Regele trac)” de Euripide, la un nivel, care i-au certificat profesionalismul.  Valentin Silvestru consemnează: „Sarcinile interpretative cele mai dificile au revenit lui Liviu Rozorea (Rhesos), într-un spectacol de autentic fior tragic”. Duplicitar, viclean, ultraprezent şi cu o certă notă de originalitate a fost Liviu Rozorea în Caţavencu („O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale). În „Rechizitoriul” (de Keskin Yîldîrîm), Mircea Morariu notează: „Protagonistul spectacolului a fost Liviu Rozorea, într-un rol dificil, bine rezolvat în cele din urmă”. Certe disponibilităţi pentru roluri dificile, dramatice, dovedeşte şi în rolul Arhontelui Aristodem din spectacolul „Diogene, câinele” de Dumitru Solomon, şi, umor plin de sevă în Timofeev din „Ţarul Ivan…” de Mihail Bulgakov. A apărut în roluri importante în câteva filme, şi, de asemenea,  în spectacole de televiziune.

Căutându-şi rădăcinile germane ale arborelui său genealogic, a plecat, împreună cu soţia, în Germania.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

  • Interpret în EMINESCU LA VIENA de Stelian Vasilescu, 1975, r.Ion Mâinea
  • Scapin în VICLENIILE LUI SCAPIN de Molière, 1978, r.Domniţa Munteanu
  • Regizorul Hinkfuss în ASTĂ-SEARĂ SE IMPROVIZEAZĂ de Luigi Pirandello, 1978, r.Alexandru Colpacci
  • Rhesos în RHESOS (REGELE TRAC) de Euripide, 1979, r.Sergiu Savin
  • Regia artistică şi Interpret în VORBEŞTE-MI CA PLOAIA ŞI LASĂ-MĂ SĂ TE-ASCULT de Tennessee Williams, 1979
  • Vasile Lucaciu în INIMA de Mircea Bradu, 1979, r.Alexandru Colpacci
  • Ducele de Chesire în FANTOMA CU BRETELE de Mircea Bereş, 1979, r.Mircea Cornişteanu
  • Sile în MOBILĂ ŞI DURERE de Teodor Mazilu, 1979, r.Mircea Cornişteanu
  • Napoleon în MADAME SANS-GÊNE  de Victorien Sardou şi E.Moreau, 1979, r.Szombati Gille Otto
  • Nae Caţavencu în O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L.Caragiale, 1979, r.Alexandru Colpacci
  • Cerşetorul în PENTRU PUŢINUL CÂNTEC (spectacol-coupé PICNIC PE CÂMPUL DE LUPTĂ de Fernando Arrabal şi CERŞETORUL SAU CÂINELE MORT de Bertolt Brecht), 1980, r.Magda Bordeianu
  • Domnul Tepan în PENTRU PUŢINUL CÂNTEC (spectacol-coupé PICNIC PE CÂMPUL DE LUPTĂ de Fernando Arrabal şi CERŞETORUL SAU CÂINELE MORT de Bertolt Brecht), 1980, r.Magda Bordeianu
  • Bărbatul în RECHIZITORIUL de Keskin Yîldîrîm, 1980, r.Sergiu Savin
  • Aristodem în DIOGENE CÂINELE de Dumitru Solomon, 1980, r.Alexandru Colpacci
  • Timofeev în ŢARUL IVAN ÎŞI SCHIMBĂ MESERIA de Mihail Bulgakov, 1981, r.Alexandru Colpacci