Avem plăcerea de a vă invita la o nouă premieră a Teatrului Regina Maria: spectacolul muzical ŢIGANIADA, care va avea loc sâmbătă, 1 decembrie şi duminică, 2 decembrie, cu începere de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului.

Dedicat împlinirii a două sute de ani de la scrierea ŢIGANIADEI, spectacolul realizat după celebra epopee a lui Ion Budai-Deleanu se înscrie în seria marilor spectacole după texte clasice. Beneficiind de o dramatizare realizată de Radu Macrinici, cîştigător a două premii UNITER pentru dramaturgie, spectacolul teatrului orădean nu este doar o restituire a unui text  legendar ci şi o transpunere la timpul prezent a savuroaselor aventuri pe care ţiganii lui Ion Budai-Deleanu le trăiesc în drumul lor spre căutarea unei ţări iluzorii. Muzica, dansul şi mai ales prestaţiile actoriceşti completează acest tablou pitoresc şi fac din ŢIGANIADA unul din cele mai importante evenimente ale acestei stagiuni.

Scriitorul Ion Budai-Deleanu nu a creat această operă numai pentru „a forma şi a introduce un gust nou de poezie ţigăneasca” şi în niciun caz pentru a batjocori pe ţigani, populaţie oropsită sub regimuri bazate pe exploatarea omului de către om. Ion Budai Deleanu a folosit elemente caricaturale de felul celor din josnicele snoave despre ţigani cu alte scopuri, mai înalte decât aceea de a lua în râs pe nişte oameni. Deşi autorul se lasă uneori furat de propria-i pornire de a glumi, simpatia lui pentru ţigani se vădeşte în multe locuri ale poemei. Dacă a folosit imaginea caricaturală a ţiganilor, a făut aceasta numai cu scopul ca, la adăpostul glumei, să lovească fără pericol în stări de lucruri condamnabile, din societatea epocii sale. Cititorul este prevenit chiar de autor prin Epistola închinătoare: Am izvodit această poveste… întru care am amestecat întru adins lucruri de şagă, ca mai lesne să înţeleagă şi să placă. Însă tu bagă seama bine, căci toată povestea mi se pare că-i numai o alegorie în multe locuri unde prin ţigani să înţeleg şi alţii…

În cuprinsul poemei, în versuri şi în notele care le însoţesc, se vede efortul continuu al scriitorului de a-şi camufla critica, dar, totodată de a o lămuri, de a o face înţeleasă. Dacă de teama cenzurii şi-a ascuns până şi numele printr-o anagramare (Leonachi Diancu), el ţine să atragă atenţia cititorului: Să află intr-ânsa şi critică pentru a cărei dreaptă înţelegere te poftesc să adaugi oarecări luări aminte, căci ştiu bine că vei înţelege ce am vrut eu să zic la multe locuri. Când în cuprinsul poemei, nota critică devine prea puternică şi prea directă, scriitorul îşi arată teama de urmări subliniind:

Ci hoha, să lăsăm această sfadă

Văd pe mulţi că ridică sprâncene

Şi mă tem că necăutând la rangă

Să nu-mi puie muza supt falangă.