Astăzi este ziua colegului nostru, actorul Ciprian Ciuciu. Cu ocazia aniversării lui, ne-a oferit un scurt interviu în care a făcut câteva destăinuiri legate de destinul său în teatru și despre pasiunile care i-au călăuzit până acum calea.

Colaborator al Teatrului Regina Maria din primul an de facultate, Ciprian Ciuciu a avut încă din adolescență curiozitatea, deschiderea și inițiativa de a-și asuma pasiunile. De la carting, numismatică și arheologie, la pictură de icoane pe sticlă, poezie și teatru, Ciprian și-a „testat” fiecare hobby. În clasa a XI-a și-a dat seama că actoria poate fi mai mult decât un hobby, poate fi o profesie. După ce a urmat cursurile de actorie la Palatul Copiilor din Oradea, Ciprian  s-a înscris la cursurile Pygmalion și a primit de la profesori confirmarea că se află pe un drum posibil.  „Întotdeauna mi-am dorit să îmi câștig existența făcând ceva ce îmi place. Când am descoperit că teatrul poate fi mai mult decât o pasiune, mi s-a părut rețeta perfectă. Contrar multor gânduri raționale, am ales să mă fac actor. Știam că nu o să mă îmbogățesc, dar știam că voi fi fericit”, își amintește Ciprian. La doar trei săptămâni de la începerea primului an de facultate, lua primul casting, în spectacolul Nevestele Vesele din Windsor, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză. O colaborare de bun augur cu instituția pe scena căreia joacă și astăzi. „M-a ajutat faptul că am colaborat cu teatrul în studenție, pentru că repetițiile erau ca un fel de cursuri pentru mine, iar actorii mi-au fost profesori pregnanți”, spune Cipri.

Și-a găsit calea profesională, și-a găsit împlinirea alături de soția sa, Melu, însă nu a încetat să-și construiască tabloul perfect al fericirii, pe care fiecare dintre noi îl completează, de-a lungul vieții, pas cu pas. Așa a ajuns să pornească un proiect curajos și inedit deopotrivă: realizarea, cu propriile-i forțe a unei case naturale. „Ideea a fost de a fi fericit. Și fericirea se putea traduce și prin a avea ceea ce este necesar și a te bucura de ceea ce ai”, explică tânărul. „De ce o casă naturală? Declick-ul a pornit de la ideea de a nu avea gunoi. Priveam containerul din fața casei părintești și mi-am pus problema: Ce se întâmplă cu gunoiul și de ce trebuie să producem în fiecare lună doi metri cubi de gunoi?  M-am întrebat ce fac eu în sensul ăsta și câtă nevoie este să fac ceea ce fac. Practic, mi-am contestat acțiunile. Apoi m-am întrebat cum să fac să nu mai alimentez ceva ce nu trebuie să existe. Și așa am ajuns să fac compost”, își amintește Ciprian. „Nu aveam niciun dubiu asupra faptului că o să-mi construiesc o casă. Așa a făcut bunicul meu, așa a făcut tata. Ce mi-am asumat prin acest proiect a fost caracterul casei. Să fie în armonie cu natura. Să aibă un peisaj comestibil, nu doar frumos. Să putem să ne autosusținem din cât mai multe puncte de vedere”, spune actorul. Așa s-a născut, cu ajutorul familiei și a prietenilor, „o casă mică, rotundă, din baloți de paie”. Are panouri fotovoltaice, un teren pe care au „răsărit” legume și pomi, câini și pisici care trăiesc în libertate. Baloții de paie au fost tencuiți cu pământ, pereții interiori sunt construiți din văioagă și cărămizi realizate din sticlă de vin, prin acoperiș pătrund lumina soarelui și a lunii, iar podeaua din lut este decorată cu replici după frunze de brusturi, modelate în ciment, colorate, și îmbrăcate în rășină. Fiecare primăvară și fiecare vară din ultimii patru ani au fost dedicate acestui proiect, care este departe de final. După finalizarea casei mici, urmează cea mare, casa de familie.

Și proiectele nu se opresc aici. Ciprian conduce un workshop de „Cunoaștere și Autocunoaștere prin teatru”, convins că arta dramatică poate juca un rol important în dezvoltarea personală. Mai crede că teatrul, și actorii implicit, oferă perspective noi fiecărui spectator care-i trece pragul. Replica favorită a fost rostită în spectacolul Biloxi Blues.

„-Sergent, ce naiba te-a învățat pe tine tatăl tău??

-Nu prea multe, domnule, doar două lucruri: demnitate și compasiune.”

Iar dorința lui la ceas aniversar e foarte simplă: să fim iubiți.

La mulți ani, Cipri!