Poveştile nemuritoare ale lui Ion Creangă au luminat copilăria multor generaţii. „Ivan Turbincă” face parte din seria celor mai cunoscute şi iubite poveşti, o îmbinare de satiră şi umor, care poate încânta depotrivă copii, părinţi şi bunici. Istoriseşte povestea unui ostaş rus trimis la vatră, care se hotărăşte să pornească în lume, având la el doar puţinul ce i s-a oferit după eliberare. Călătoria sa, însă, va fi una prielnică, deoarece lucrurile iau o tunură neobişnuită: dovedind că are un suflet bun, Dumnezeu îi îndeplineşte, drept răsplată, dorinţa de a-i blagoslovi turbinca, ca să poată intra în ea orice va porunci Ivan. Văzându-se cu turbinca fermecată, îşi ia nasul la purtare şi face felurite năzdrăvenii, pentru că „dacă-i dai nas lui Ivan, se urcă pe divan”, dar acestea îi pricinuiesc lui Dumnezeu supărare. Drept urmare este pedepsit pe măsura purtării sale nesăbuite.

Un spectacol inedit, în regia lui Daniel Vulcu.

Distribuția:

Ivan Turbincă: Petre Ghimbășan
Dumnezeu: George Voinese
Sfântul Petre: Răzvan Vicoveanu
Boierul: Eugen Neag
Fata-n casă: Adela Lazăr
Scaraoschi: Lucia Rogoz
Drac I: Anca Sigmirean
Drac II: Georgia Căprărin
Drac III: Adela Lazăr
Moartea: Angela Tanko
Înger: Tiberiu Covaci

Regia artistică: Daniel Vulcu

Scenografia: Oana Cernea

Muzica originală: Dorin Griguță

Coregrafia: Kiss Anamaria

Data premierei: 29 noiembrie 2015

*Spectacol recomandat copiilor peste 7 ani!