Timpul trece repede când ne bucurăm de momente frumoase, iar cele trei zile de festival care s-au scurs ne-au depănat povești extraordinare și ne-au creat amintiri de neuitat. În ziua a patra a Festivalului Internațional de Teatru Oradea se continuă șirul poveștilor cu șase evenimente care promit să transforme o după-amiază de toamnă orădeană într-un moment memorabil.  

Ziua de festival începe din nou cu un eveniment dedicat teatrului și cărții. Doamna Florica Ichim, critic de teatru și redactor șef la revista „Teatrul azi”, vă invită la lansarea volumelor „Alexandru Tocilescu se povestește”, care va avea loc tot la librăria R&R de pe strada Republicii, de la ora 16:00. Două volume dedicate unui regizor care a făcut istorie în teatrul românesc, denumit „cel mai rebel și liber spirit din lumea noastră teatrală”.

De la ora 18:00, vă invităm la două spectacole de teatru excepționale: „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, de Matei Vișniec, regia Ovidiu Caița, de la Teatrul de Vest Reșița, care se va juca la Sala Arcadia și „Play Strindberg”, de Friedrich Dürrenmatt, regia Matei Varodi, de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, care se va juca la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor.

De la ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul de Comedie București vă invită la spectacolul „Drumeția sau despre sexualitate azi”, de Martin Heckmanns, regia Vlad Massaci, un spectacol despre  veșnicul război dintre generații.

De la ora 21:00 vă invităm să revedeți spectacolul „În inima nopții-Episodul Lear”, care se va juca la scena mobilă amplasată în Piața Unirii, unde intrarea este liberă, cu mențiunea că trebuie să se facă pe bază de rezervare în prealabil la agenția de bilete. Tot de la 21:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Nottara din București vă invită la spectacolul „Somnambulism”, de Iaroslava Pulinovici, regia Alexandru Mâzgăreanu, un spectacol despre minciună, consecințele ei și repercusiunile adevărului, care se construiește pe contrapunctul dintre dramatic și comic.

De asemenea, nu uitaţi să treceţi înainte de spectacolele de la Sala Mare sau în pauze pe la foaierul din stânga de la intrarea principală în teatru unde se află „Colțul Cititorilor”, amenajat cu mult spirit livresc de librăria R&R bookstores and coffeehouses.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.