Stagiunea 2017 – 2018 a Teatrului Regina Maria din Oradea se apropie de final. Un an teatral plin de evenimente extraordinare, în care am trăit emoții puternice și înălțătoare alături de minunatul nostru public, căruia dorim să-i mulțumim din tot sufletul.

Spectacolul care va încheia stagiunea la sediu este „Variațiuni enigmatice”, de Eric Emmanuel Schmitt, regia Elvira Rîmbu. Însă, călătoria artistică a Teatrului Regina Maria nu se oprește aici și înainte de a intra oficial în scurta vacanță de vară, pornim încrezători spre alte zări.

Duminică, 17 iunie, vom poposi încă pe plaiuri bihorene, mai exact la Beiuș, unde vom juca spectacolul „În plină glorie!”, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan. Ne întoarcem la Oradea doar pentru a împacheta și a ne pregăti de un festival de teatru estival: spectacolul „Scripcarul pe acoperiș” a fost invitat să participe la cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, organizat de Teatrul de Stat Constanța.

După ce vom recuceri zidurile cetății din Constanța și vom crea povești frumoase la malul mării, care să rămână multă vreme în inimile spectatorilor, revenim acasă și ne pregătim temeinic pentru o altă întâlnire artistică excepțională: spectacolul „Variațiuni enigmatice”, de Eric Emmanuel Schmitt, regia Elvira Rîmbu, se va juca în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Turda 2018. Acesta se va derula sub tema: împreună/togheter, și se va desfășura perioada 29 iunie – 08 iulie, propunându-și să ofere 10 zile pline de culoare și armonie locuitorilor orașului Turda și turiștilor ce se vor afla în trecere în acea perioadă.

Felicitări echipei Teatrului Regina Maria pentru încă o stagiunea plină de succes, în care am avut parte de premiere extraordinare, participări la festivaluri prestigioase din țară, întâlniri cu artiști renumiți, evenimente culturale de mare valoare și premii.

Ne revedem stagiunea viitoare cu Festivalul Internațional de Teatru Oradea, care se va desfășura în perioada 23 – 30 septembrie 2018 și cu o mulțime de proiecte minunate!