,,Cafeneaua Pirandello” pornește de la scenariul dramatic realizat de Anca Măniuțiu, substructurat pe două piese ale dramaturgului Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură și Uriașii munților, în intertextul căruia se împletesc replici disparate din Șase personaje în căutarea unui autor și Astă seară se improvizează.

Personaje „pirandelliene”, proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată – nu întâmplător – aproape de gară, se întâlnesc și dezlănțuie o lume absurdă, unde granița dintre vis și realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera și conferă spectacolului o notă comică. Cuvântul, într-o lume aflată sub semnul visului, dobândește un rol secundar, iar muzica și, mai ales, limbajul coregrafic asumă dimensiunea ilustrativă a acestuia.

,,Spectacolul încearcă să surprindă o lume halucinatorie, fantastică, aflată sub semnul oniricului, unde frontiera dintre realitate și vis (sau coșmar) este foarte fragilă.

În conceperea scenariului, am plecat de la obsesiile lui Pirandello, exprimate în toate operele sale dramatice. Acestea se referă la raporturile versatile, greu de cuantificat, dintre teatru și viață, la imposibilitatea de a fixa viața – ca și curgere continuă, năvalnică – în tiparele convențiilor și măștilor noastre sociale (sau în identitatea bine definită a unor personaje). De aici, punerea sub semnul întrebării a identității noastre psiho-afective și a realității înseși, care ne scapă. De aici, vaga consistență psihologică a personajelor și inadecvarea lor funciară la realitate. Cafeneaua Pirandello este materializarea unei metafore emblematice și a unui motiv teatral străvechi: viața e vis.”

  Anca Măniuțiu

Distribuție: 

PERSONAJELE DIN CAFENEA
Omul cu floarea în gură: Șerban Borda
Clientul obosit: Sebastian Lupu
Femeia în gri: Denisa Vlad
Proxenetul: George Voinese
Momó, băutorul de absint: Emil Sauciuc
Prostituatele: Georgia Căprărin, Adela Lazăr, Alina Leonte
Prostituata distinsă: Angela Tanko
Actrița decăzută: Gabriela Codrea
Fata palidă: Anda Tămășanu
Femeia rătăcită: Mirela Lupu
Însoțitorul lui MomóPetre Ghimbășan
Un bătrân senil: Ion Ruscuț

CIRCUL
Directorul circului: Richard Balint
Clovn muzical: Andrian Locovei
Clovni: Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, Eugen Neag, George Dometi, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu
Mireasa-clovn: Consuela Egyed
Mirele-clovn: Sorin Ionescu

……………………………………………………..

Regia artistică: Mihai Măniuțiu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Decor: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzica: Mihai Dobre
Light design: Lucian Moga

Durata spectacolului: 1 oră 20 min

Premiera: 7 mai 2017

Festivaluri:

  • Festivalul Național de Teatru București, ediția a XXVII-a – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București – octombrie 2017

 Premii şi nominalizări:

  • Premiul pentru Cel mai bun spectacol – Festivalul Internațional de Teatru Oradea, ediția a V-a, septembrie 2017