Piesa de teatru „Cabaretul Dada” surprinde atmosfera tulblurătoare a secolului al XX-lea, perioada în care a luat naştere mişcarea artistică Dada ca reacţie împotriva primei conflagraţii mondiale, aprofundând în special latura politică a Dadaismului: M-am lăsat incitat să scriu această piesă interesat fiind aproape mai mult de dadaismul politic decât cel literar-artistic […]
Piesa mea de teatru este în acelaşi timp o anchetă pe urmele unui concept misterios şi o încercare de a demonstra că dadaismul s-a prelungit în aventura comunistă. Faptul că Lenin a locuit la Zürich, chiar pe aceeaşi stradă unde se afla Cabaretul Voltaire şi chiar în săptămânile când s-a născut mişcarea Dada, este o imensă ironie a istoriei. Scriitorul francez Dominique Noguez a dedicat o întreagă carte acestei  “coincidenţe” şi mărturisesc că m-am hrănit mult din supoziţiile sale plasându-l pe Lenin în piesa mea. Da, cred că Lenin, fără să vrea, a fost un dadaist. Poate că a luat de la Cabaretul Voltaire, unde se pare că a fost văzut cel puţin o dată, un virus ireversibil, pe care l-a transmis apoi întregii familii de revoluţionari, astfel încât, până la urmă, acestor oameni le-a ieşit totul pe dos (şi cu o sută de milioane de morţi ca preţ uman al experienţei lor).

Să nu ne întristăm însă. Piesa mea este o comedie despre un secol tragic. Râsul dadaist mi se pare a fi un instrument de înţelegere a modului în care avansează istoria (un pas înainte, doi paşi înapoi) precum şi a manierei în care se apropie şi se îndepărtează omul de ceea ce ar trebui el să fie el cu adevărat.” (Matei Vişniec)

Spectacolul poartă semnătura regizorală a orădencei Anca Bradu şi propune un concept absolut spectaculos, în care lumea cabaretului, a războiului şi a revoluţiei se îmbină teatral pe ritmuri şi rime Dada. Războiul şi teroarea iscată în epocă de schimbările de paradigmă (atât sociale, cât şi culturale) sunt surprinse într-o notă tragi-comică şi dinamică. Spectacolul va avea două efecte contrare asupra publicului: amuzamentul prin muzică, dans, măşti, absurdul situaţiilor, dar şi conştientizarea consecinţelor pe care Primului Război Mondial le-a avut asupra fiecărui aspect al umanității.

Distribuţia:

Tristan Tzara: Richard Balint
Doamna Dada: Ioana Dragoș Gajdo
Domnul Dada: Șerban Borda
Emmy Hennings: Angela Tanko
Sophie Tauber-Arp: Gabriela Codrea
Hugo Ball: Mirela Lupu
Marcel Iancu: Sebastian Lupu
Jean Arp: Sorin Ionescu
Lenin: Pavel Sîrghi
Stalin: George Voinese
Ludmila Spiru, Ravina Solomon: Mihaela Gherdan / Georgia Căprărin
Prezentatoarea TV: Alina Leonte
Asistent Lenin, Axinte Rotaru, Lucian Micula: Emil Sauciuc
Artistul fotograf: Alin Stanciu
Iubita artistului fotograf: Anda Tămășanu
Alan Seeger: George Dometi
Soldatul german: Andrei Sabău
Soldatul francez: Eugen Neag
Apostu Vasile: Ciprian Ciuciu
Pisica neagră – Zerbinetta: Denisa Vlad

Fete cabaret: Anda Tămăşanu, Mihaela Gherdan / Georgia Căprărin, Alina Leonte, Denisa Vlad

Grupul bătrânilor: Şerban Borda, Ioana Dragoş Gajdo, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Mirela Lupu, Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Anda Tămăşanu, Mihaela Gherdan / Georgia Căprărin, Alina Leonte, Denisa Vlad, Emil Sauciuc, Alin Stanciu, George Dometi, Andrei Sabău

Soldaţi: Alin Stanciu, George Dometi, Andrei Sabău, Ciprian Ciuciu, Eugen Neag

Revoluţionari: Anda Tămăşanu, Mihaela Gherdan / Georgia Căprărin, Alina Leonte, Denisa Vlad, Emil Sauciuc, Alin Stanciu, George Dometi, Andrei Sabău, Eugen Neag

Orchestra: Zsolt  Lukács  (Saxofon, Clarinet), Albert Károly Szávuly (Trombon), Varady Henrietta (Pian), Marius  Bulzan  (Percuţie), Kálmán Nagy (Vioară), Lorant  Veres (Contrabas)

Regia artistică și adaptarea textului: Anca Bradu
Costume: Andra Bădulescu Vișniec
Decor: Doru Păcuraru
Coregrafia: Mălina Andrei
Muzica: Ovidiu Iloc
Light Design: Lucian Moga

Data premierei: 23 octombrie 2016

Durata: 1h 50′ fără pauză