Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria vă invită în weekendul 16 – 18 iunie să luați parte la o multitudine de activități culturale și distractive, pentru toate gusturile și vârstele, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia.

Vineri, 16 iunie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia puteți viziona spectacolul „Iubirea e ca brânza”. Elevii de la Palatul Copiilor și al Elevilor Oradea care fac parte din Trupa FloraJun ne vor încânta, spunându-ne povestea comică a lui Geronimo, un șoricel care pornește într-o croazieră relaxantă în Mările Sudului, unde poate va găsi iubirea.

Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 11:00, Scena Sălii Arcadia se transformă din nou într-un spațiu al povestirii, avându-l ca protagonist pe „Motanul Încălțat”, un spectacol care se adresează copiilor cu vârsta de peste trei ani, prezentat de Trupa „Merlin” Timișoara. Pe urmă, adolescenții, dar nu cei mai mici de 16 ani, sunt invitați de la ora 18:00, la sala Arcadia să trăiască alături de Teatrul de Animație „Țăndărică” din București „Visul unei nopți de vară”, una dintre cele mai frumoase comedii romantice scrisă de William Shakespeare.

Duminică, 18 iunie, în plină zi de sărbătoare, ne punem straie de premieră. De la ora 11:00, la Sala Arcadia, depănăm câteva dintre cele mai îndrăgite „Povești populare maghiare”. „Iepurașul lăudăros”, „Omul sărac și vulpea păcălită”, „Lupul șugubăț”  și „Ursul și pisica”, vor prinde viață pe scena teatrului, îmbinând elemente vizuale, muzicale și vestimentare specifice culturii maghiare, care ne vor trimite într-o călătorie fantastică în spațiul imaginar și tradițional autohton. În structura acestor elemente vom putea distinge și frânturi comune cu folclorul românesc, fapt care reconfirmă existența multiculturalității încă de pe vremea povestitului la șezători și la vatra satului. Regia este semnată de actorul Igor Lungu, cel care a creat și spectacolul „Povești populare rusești”, ajutat de Florian Silaghi care a realizat adaptarea scenică, de Oana Cernea care semnează scenografia și de actrița Armanca Serac, alături de care va urca pe scenă pentru a însufleți personajele.

Weekend-ul se încheie cu două evenimente extraordinare: de la ora 17:00 copiii sunt invitați la Carnavalul Copiilor – Parada de personaje unde ei înșiși vor putea da viață personajelor de basm. Îi provocăm să se costumeze în prinți, prințese, căpcăuni, supereroi și pentru un moment să fie ei cei care prezintă părinților și bunicilor, prin costumație, poveștile preferate. Parada va porni de pe Corso  și se va încheia în Cetatea Oradea, unde la ora 18:00 copiii vor fi răsplătiți cu un spectacol magic, susținut de Dr. Bubble și Milkshake care vor face să „Plouă cu baloane”.

Povestea noastră nu a ajuns, însă, la final, așa că vă așteptăm cu drag la toate evenimentele care se vor desfășura în cadrul Festivalului de Teatru Pentru Copii Arcadia până în data de 2 iulie.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

 

Vă așteptăm cu drag la festival!