Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, în parteneriat cu Teatrul Ion Creangă din Bucureşti (www.teatrulioncreanga.ro), organizează, în perioada 27-29 ianuarie 2017, prima ediţie „Mini Fest – zilele teatrului pentru cei mai mici spectatori”, un eveniment dedicat celor mai tineri spectatori: copiii cu vârsta cuprinsă între  0 și 6 ani. Derulat cu scopul de a promova importanța și beneficiile Educației Timpurii prin teatru, „Mini Fest” propune povești senzoriale croite pe măsura celor mici, dar și activități conexe, dedicate adulților. Toate activitățile din această ediție vor fi susținute în Sala Studio Arcadia.

Acest eveniment se desfăşoară în cadrul „Zilelor Small Size”, o activitate extinsă a proiectului internațional Small Size, performing arts for early years, finanțat în cadrul Programului Europa Creativă (2014-2020).  Activitatea anuală, organizată în ultimul weekend din luna ianuarie, a avut loc pentru prima dată în 2015, în numeroase orașe din lume (din Helsinki până în Madrid, din Londra până în Salzburg, din București până în Mexic). Oradea a intrat pe harta acestui eveniment internaţional, datorită parteneriatului de mentoring încheiat între Teatrul Regina Maria şi Teatrul Ion Creangă în anul 2016.

Motto-ul „Zilelor Small Size” este Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate!.

În cadrul festivalului se vor juca patru spectacole create special pentru cei mai mici spectatori, dintre care două sunt ale Trupei Arcadia, unul al Trupei Lilliput a Teatrului Szigligeti Szinhaz şi unul invitat din Cluj-Napoca, de la Asociaţia Reactor de Creaţie şi Experiment , platforma Mini Reactor.

De asemenea, vom organiza un eveniment şi pentru adulţi: în data de 27 ianuarie de la ora 18:00, va avea loc conferinţa „Educația Timpurie prin teatru” pentru părinți și cadre didactice. Conferinţa va fi susţinută de către psihoterapeutul Anca Zăgrian şi regizorul Delia Gavliţchi, ambele cu experienţă vastă în educaţia timpurie. Cei care doresc să participe, sunt rugaţi să trimită un e-mail de înscriere pe adresa teatrularcadia@gmail.com sau la numărul de telefon al agenţiei de bilete: 0259 440 742. Participarea este gratuită!

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742. Atenţie, locurile la spectacole şi conferinţă sunt limitate.

Vă aşteptăm la teatru!