Skip to Content

Trupa Arcadia – Scurt istoric

Fostul TEATRU DE STAT PENTRU COPII ŞI TINERET ARCADIA ORADEA, actuala Trupă Arcadia a Teatrului Regina Maria a luat fiinţă în anul 1950 la iniţiativa unui grup format din entuziaşti iubitori ai genului.

În decursul anilor, Trupa Arcadia s-a afirmat datorită producţiilor sale ca fiind una dintre cele mai de seamă instituţii de profil din România, aici desfăşurându-şi activitatea în timp mari creatori, artişti de talie internaţională: regizorul artistic, deschizător de drumuri Kovács Ildikó, Paul Fux – care a revoluţionat scenografia spectacolelor destinate celor mai mici, Francisca Simionescu – creatoarea unor spectacole de respiraţie europeană, maeştri ai interpretării scenice: Isabela Dombora, Mioara şi Petru Diaconu, Ioan Moldovan, Magda Mathé Thalmainer, György Kovács, Ludovic Seres, Rodica Suplăcan, Ioan Oros etc.

Au condus acest teatru, de-a lungul timpului: Francisca Simionescu, Ana Benedek, Valeriu Grama, Ioan Moldovan, Maria Vesa, Gabriela Bone, Marius Aron.

Teatrul a obţinut numeroase premii şi distincţii la festivaluri naţionale şi internaţionale în România, Ungaria, Polonia, Croaţia, Germania, Austria.

Programul reportorial al Trupei „Arcadia” propune incursiuni în teatrul cu copii şi tineret specific, de valoare literară, refuzând categoric încropelile dramatice sau textuleţele – dramatizări ale unor proze insignifiante, precum şi alunecarea spre vulgar şi facil.

Sala Arcadia - Scurt istoric

Clădirea, care este poate cea mai veche locaţie funcţională din Oradea, datează din anul 1760 când aici era inaugurat cu mare pompă hanul „Arborele verde” în proprietatea Capitului Romano-Catolic. În secolul XVIII hanul nu a avut decât două camere, o cafenea şi o cârciumă. În această clădire au locuit şi funcţionarii Capitulul, dar a funcţionat şi o temniţă. În timpul marelui incendiu din 1836 s-a distrus şi acest han, care a fost reconstruit ulterior, păstrând zidurile existente.

În anul 1877 aici se afla o clădire cu două etaje acoperită cu ţiglă, având 87 camere de oaspeţi, cafenea, berărie, cârciumă, o sală mare şi una mai mică. După 20 de ani hanul a fost modernizat şi transformat într-un hotel de categoria I cu patruzeci de camere şi o sală de bal luxoase, restaurant şi cafenea. Nu se ştie cu exactitate când a trecut din proprietatea Capitului în proprietatea municipiului, însă în 1908 Adorján Emil şi Kurländer Ede, architecţii care au construit complexul Vulturul Negru au cumpărat clădirea hotelului Arborele Verde, transformându-l în același an în clădirea cu forma actuală.

Hotelul a fost desfiinţat, camerele de la etaj au fost transformate în locuinţe şi birouri iar restaurantul în magazie, proiectantul şi executantul fiind Sztaril Ferenc. Pentru a asigura o ieşire a pasajului Vulturul Negru şi spre strada V. Alecsandri, s-a demolat casa scării exterioare a fostului hotel şi s-a construit o nouă scară în interiorul clădirii, actuala intrare a Sălii Arcadia. Fosta sală mare a fost transformată în localul Cabaretului „Bonbonnière”, astăzi sala de spectacole a instituţiei, iar la parter s-au amenajat o serie de magazine şi cinematograful „Urania”. Având în vedere vechimea, istoria şi architectura sa, care intersectează trei stiluri: baroc târziu, eclectic şi seccesion, este o clădire aflată pe lista celor protejate de UNESCO, organism specializat al ONU.

În anul 1955 este destinată a găzdui fostul Teatrul de Păpuşi, aflat în plin pionerat. În anii ’60 au fost modificate fosta sală mare de bal în sala de spectacole după planurile scenografului de atunci, Paul Fux. Astăzi este o sală primitoare care îmbină caracteristicele vechii clădiri cu implanturi moderne, armonios realizate, care îi conferă un farmec aparte remarcat de toţi cei care îi trec pragul.